Category Archives: Uncategorized

Preluare…exclusivă

Un amic mi-a trimis o captură de la RTV. Colegii de la televiziunea de știri au redifuzat bucăți dintr-un interviu pe care eu l-am făcut acum doi ani. RTVbakri a3Este vorba despre întâlnirea mea cu Omar Bakri, un șeic sunit afiliat Al-Qaeda. Interviul în care Bakri amenința România cu atentate a fost difuzat de TVR în martie 2013. RTV a preluat acum fragmente. A scris mare EXCLUSIV și foarte, foarte mic TVR. Da, este o mare măgărie! Oricum, interviul meu cu extremistul sunit a avut succes. A fost difuzat de 3 ori: de TVR, în martie 2013 și anul acesta de Antena 3 și RTV. La toate cele 3 canale a fost EXCLUSIV, da? Asta acoperire națională. Poate amicii de la RTV vor învăța să scrie sursa în așa fel încât să se și vadă…

Interviul cu Omar Bakri poate fi văzut aici.

Gata de luptă

Pușcașii marini au operaționalizat prima escadrilă de F-35 B, varianta cu decolare și aterizare pe verticală. Un astfel de aparat costă peste 190 de milioane de dolari. F35bPușcașii marini au comandat 340 de F-35 B, avioane care trebuie să înlocuiască bătrânele Harrier. Sunt voci care se întreabă însă dacă varianta B este chiar gata de luptă. Detalii aici.

sursa foto: Lockheed Martin

Ultima misiune

Povestea unui om deosebit pe care l-am cunoscut în Afganistan: cpt. Tiberius Petre, comandantul unui comando al Forțelor Speciale. Forte specialeLa mai puțin de 3 luni de la întâlnirea noastră, tânărul ofițer a fost ucis în timpul unei misiuni de capturare a unor lideri talibani.

Imagine: Dan Gecui

Montaj: Sebi Boteanu

Despre Califat

Ideea unui stat pan-islamic este trâmbițată de ceva vreme de extremiști. Mulți au fost cei care au râs spunând că este doar o lozincă a diverselor grupări teroriste. În mai puțin de doi ani, ISIS a demonstrat că a făcut o “țară” de mărime considerabilă luând bucați serioase din Siria și Irak. În urmă cu 2 ani, undeva la granița Libanului cu Siria, Omar Bakriam intervievat un cleric musulman afiliat la Al-Qaeda, Omar Bakri. Atunci el mi-a vorbit despre “Romania-pământ musulman”, dar și despre Califatul care ar trebui să domine lumea. Bakri a trăit multă vreme în Marea Britanie și presa de acolo l-a considerat un fanfaron. Bakri are însă o misiune importantă: otrăvește minți, se ocupă de modelarea viitorilor teroriști. Șeicul este foarte activ pe internet, unde zeci de mii de oameni îi urmăresc predicile. Omar Bakri are deja doi elevi cunoscuți: unul a fost implicat în atacurile de la metroul londonez, iar altul a măcelărit în plină stradă un militar britanic. Merită văzut interviul pe care l-am făcut împreună cu Relu Calotă. Parcă declarațiile clericului radical sună altfel azi, după nebunia pornită de gruparea “Stat Islamic”, nu?

Dezastrul văzut de sus

Agenția Reuters a dat publicității imagini filmate cu o dronă în capitala nepaleză. Așa se văd și mai bine urmele lăsate de cutremur. Asta nu înseamnă că cifrele nu ne arată magnitudinea catastrofei: peste 4200 de morți și aproape 8000 de răniți. Toată nebunia asta se întâmplă într-una dintre cele mai sărace țări ale planetei, o țară cu un PIB de 2400 de dolari pe cap de locuitor. În aceste condiții, Nepalul poate trece peste acest mare hop DOAR cu ajutorul comunității internaționale.

P.S. Toți cei patru apliniști români aflați pe Everest sunt în siguranță și așteaptă să fie evacuați.

Tot Statele Unite sunt baza

În cazul unui război cu Rusia, Europa unită trebuie să se bazeze tot pe Unchiu’ Sam. Presa serioasă din Marea Britanie evidențiază problemele Royal Air Force. Una dintre ele ar fi că britanicii au doar două baze cu Eurofighter Typhoon, una în Scoția, alta în Lincolnshire. Amănunte aici. În aceste condiții, britanicii au reușit să intercepteze destul de târziu un Tu-95.  Da, Europa are mare nevoie de ajutorul Statelor Unite. Să nu uităm ceea ce s-a întâmplat în Libia. Sarkozy și-a umflat mușchii și a pornit bombardamentul. I-a avut alături pe britanici. După câteva zile, aliații europeni au apelat la americani pentru drone de cercetare, dar și pentru că rămăseseră fără bombe ghidate…

Mai jos puteți vedea imagini dintr-un avion de cercetare rusesc interceptat. Este vorba de un Tu-95 “Bear”.