De-a șoarecele și pisica

Nu mai e niciun secret că rușii zboară mult în apropierea spațiului aerian aliat. NATO a anunțat acum două zile că s-au înmulțit misiunile de interceptare, inclusiv deasupra Mării Negre. Piloții portughezi, britanici, norvegieni și nemți au avut multe Mig21Il 20ieșiri în care au întâlnit avioane cisternă și bombardiere Tu-95 sau chiar Tu-160. Nu s-a spus nimic despre ce face RoAF. Ieri, la Telejurnal, am difuzat un material pe această temă. Surse din MApN mi-au declarat că misiunile de interceptare s-au înmulțit spectaculos după anexarea peninsulei Crimeea. Rușii nu vin să ne forțeze spațiul aerian, ci să urmărească distrugătoarele americane. Pentru siguranța flancului estic, NATO trimite permanent nave de război în Marea Neagră. Care a fost cea mai recentă misiune de interceptare executată de Mig-urile 21 Lancer de la Kogălniceanu? Ieri, la 12:36 de minute un Il 20 ( avion de recunoștere și anti-submarin) a fost reperat în apropierea spațiului nostru aerian și Mig-urile de la Mihail Kogălniceanu au fost trimise în zonă.

sursa foto: Adelin Petrișor/ Kirill Naumenko

2 thoughts on “De-a șoarecele și pisica

  1. Marius Z.

    Am vazut ca majoritatea se isterizeaza, ca ne apropiem de razboi, etc. etc. 🙂

    Sa ia sa citeasca din presa anilor ’70-’80! Evenimente de genul asta erau la ordinea zilei, ca doar era “razboi rece” !

    Pacat ca pe noi ne prinde intr-o situatie penibila cu privire la aviatia noastra militara… Macar de-am fi avut si noi niste avioane de recunoastere electronica/ patrulare marina, sa le intoarcem favoarea in apropierea tarmului Crimeei 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.