De ce nu contează cine va fi PDG al TVR

Nu sunt defect, dar chiar cred că, în condițiile actuale, nu are prea mare relevanță numele celui care va conduce Televiziunea Publică. Să mă explic. tvrDacă printr-o minune, TVR ar avea mâine cel mai tare manager de pe fața pământului, asta nu ar însemna că instituția ar duce-o mai bine. De ce? Pentru că legea de organizare le permite politicienilor să-l schimbe atunci când vor avea chef. Managerul ar putea rezista cel mult până când se va schimba majoritatea parlamentară. Este știut faptul că, în TVR, șefia durează puțin, mai puțin ca prima experință sexuală a băieților. Când sunt în opoziție, politicienii țipă, se agită, acuză executivul, chipurile se luptă pentru Televiziunea Publică. Când ajung la putere, uită subit și își calculează numirile. Doar în funcție de competență profesională a candidaților, clar… Până nu se schimbă legea de organizare a TVR, totul este discuție de dragul discuției.

P.S. Oricum, panseurile lui Rareș Bogdan despre TVR mi s-au părut…geniale. Din discursul lui cel mai mult mi-a plăcut eșarfa. Îmi pare rău că nu l-au votat. Aș fi vrut și eu să lucrez într-un BBC românesc… Nu disper însă. Politicienii ne vor surprinde sigur cu o altă propunere…tulburătoare! 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.