Chiar și un „monstru sacru” al jurnalismului are necazuri…de limbă română. CristoiuCaptura este  făcută pe blogul lui Ion Cristoiu. Am citi editorialul dimineață. După vreo 8-10 ore gherla era tot acolo.

Cristoiu1

10 thoughts on “Necazuri”
  1. Ar fii cazul să se ducă să se îngrijească mai mult de bibilici, că astea nu se pot crește „remote” chiar și la Găgești… Are și televiziune proprie in zonă, așa că nu și-ar ieși din mână, numai că schimbă publicul, mai pt. vârsta sa…
    Complimentele mele, Adelin! 🙂

  2. Buna ziua domnule Petrisor,
    Nu sunt un admirator al d-lui Cristoiu. N-am inteles, insa, de ce ati fi fost interest doar de eventualele injuraturi adresate de ‘maestrul” Cristoiu celor de la B1TV. Cei de la A3, postul TV controlat de informatorul Securitatii, Voiculescu, sunt niste sfinti? Cred ca nu, doar traiti cu unul dintre „sfintii” A3 in casa.

  3. Ar fi fain daca, atunci cand criticam pe altii pentru greseli de ortografie, ne-am asigura ca macar noi scriem corect. Vezi: ” Am citi editorialul dimineață.”

    1. Cris, cum spuneam: toți avem necazuri, unii mai mari, alții mai mici. Dar care este greșeala mea? Am tastat repede și în loc de citit, a ieșit citi, am uitat o literă. Asta se numește greșeală de dactilografiere. Dacă tu o compari cu „INNOT”-ul domnului Cristoiu, chiar cred că ești Cristoiu.:)

      1. Da, corect, greseala de dactilografiere. Nu compar greselile, de altfel Crisoiu si la tv mai facea dezacorduri, dar mie mi se pare normal ca, mai ales atunci cand arati cu degetul, sa te asiguri ca nu dai motive sa fii criticat pentru greseli similare. (de mai putina/ multa gravitate, nu conteaza)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.