În urmă cu câteva zile, am scris că Libia este un mare poligon pentru producătorii de armament. Multirolul celor de la Dassault nu a avut niciodată atâta reclamă. Rafale a fost doar cel care a aruncat primele bombe în Libia și asta va vinde mai bine aparatul. Botezul focului l-a primit și Eurofighter Typhoon. Suedezii vor trimite și ei JAS 39 Gripen, neîncercat până acum în luptă. Toți producătorii vor marca pe răboj aceast război și vor vinde și mai bine avioanele. Și să nu uităm că e puțin probabil ca vreun aparat să fie doborât: Gaddafi nu are aviație și antiaeriana lui e frecție la picior de lemn. Reclamă multă, ore de zbor-combat la fel și riscuri foarte mici. Cam tare, nu!

Vedeți aici un reportaj pe această temă.

7 thoughts on “Războiul-bucuria producătorilor de armament”
    1. americanu, ce să facem cu ele? Să ne catapultăm deasupra țintelor din Libia? Nu pot ajunge acolo nici cu rezervoare suplimentare, iar despre alimentare în aer nici nu poate fi vorba.:)

  1. De fapt asta a fost motivul adevarat al frantujilor et comp.Cat despre petrolul libienilor ,este prea putin pentru asa un razboi !Restul este cum spui tu:frectie…Iar despre „ajutoare umanitare”urmeaza sa vedem cine se inghesuie.Din toata povestea asta din N Africii cel mai rau au iesit italienii,pentru ca trebuie sa se descurce cu emigrantii clandestini.

  2. In opinia mea, Libia nu e un poligon de incercari sau de marketing, era cat pe-aci ca Gaddafi sa matraseasca un oras intreg iar vestul nu a avut ce face, a trebuit sa-l lase din brate.

    Gaddafi de altfel ajunsese foarte iubit de francezi, italieni, englezi (astia trecusera Libia pe primul loc la expansiunea de vanzari militare) si chiar de americani (aparent era bun la torturat suspectii de terorism).

    Daca nu interveneau insa, ar fi omorat o gramada de oameni si vestul ar fi dat un mesaj de impotenta.

    Remarc pe francezi, ca au fost foarte decisive. They put their money where their mouth is, cum se zice, n-au facut doar galagie, ci au trimis si armata – si cred ca avioanele Mirage au facut primele bombardamente locale, asupra unei coloane de blindate (au mai fost si rachetele Tomahawk inainte de intrarea avioanelor). Nemtii s-au abtinut si abtinuti au ramas, si asta e de respectat.

    Suedia a raspuns la cererea NATO, care are nevoie de cat mai multi nemembri in coalitie pentru ca are o imagine proasta in lumea araba. Cred ca vin si emiratele acolo.

    1. alex, francezii au fost atat de hotarati incat primele bombardamente le-au executat fara ca macar britanicii, americanii si canadienii sa stie. 🙂

Dă-i un răspuns lui Adelin Petrisor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.