Restructurarea TVR sub noul CA

Ieri, într-o ședință foarte lungă, noul Consiliu de Administrație al Televiziunii Publice a hotărât că restructurarea trebuie făcută. Interesant este că a fost un vot foarte strâns: 7 pentru și 6 împotrivă. Asta înseamnă că, până la sfârșitul anului, peste 800 de angajați urmează să fie disponibilizați. Potrivit unui anunț intern, în zilele următoare vom afla “calendarul restructurării”. Vom afla când vom fi intervievați, ce hârtii vom completa ( autoevaluare, raport de activitate etc), cine vor fi cei din comisiile de evaluare și așa mai departe. În acest moment, Televiziunea publică are în jur de 3300 de angajați, datorii de peste 140 de milioane de euro și este în cea mai neagră perioadă de la înființare.

Vezi și: Schimbări la TVR

9 thoughts on “Restructurarea TVR sub noul CA

    1. Ditzanu

      Astea au fost voturile: “”Împotrivă” au fost Valentin Nicolau şi Sorin Burtea (membri în CA al TVR din partea salariaţilor instituţiei), Ada Meseşan şi Radu Carp (membri în CA din partea PDL), Romina Gabriela Surugiu (din partea Administraţiei Prezidenţiale) şi Lucia Hossu Longin (din partea PNL), în timp ce “pentru” au fost Claudiu Săftoiu – preşedintele-director general al TVR (membru în CA din partea PNL), Claudiu Brînzan şi Cristian Nitulescu (din partea PSD), Nicoleta Nicolicea (din partea grupului parlamentar Progresist), Nagy Zoltan Levente (din partea UDMR), Raico Cornea (din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale) şi Gabriel Tufeanu (din partea Guvernului).” *stire-Mediafax

      Reply
  1. edy

    Intr-o zi,un “destept” ,lider de sindicat,Iuga pe numele lui,(nu Iuda) a zamislit o gandire adanca:cum ca el poate face televiziune nu cu 4000 de oameni – cati erau atunci – ci cu 1000. Aiurea; au disponibilizat 3000,apoi au angajat copii de pe strada pt. ca nu le ajungea personalul si, de atunci,isi tot bat joc de oameni.Iata ce se intampla si azi…

    Reply
  2. NICOLETA

    Daca nu sunt bani nu se poate face televiziune buna.Cu indiferent cati angajati.Poate este mai bine cu mai putini angajati,dar profesionisti.Interesant ar fi de stiut cam unde s-au dus banii TVR-uli.Ca doar contribuim cu totii !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.