Tag Archives: Adevărul

Reporteri sau scriitori?

Aceasta a fost una dintre întrebările pe care le-am primit la FILIT. Am fost pe scena Teatrului Național “Vasile Alecsandri” împreună cu Viorel Ilișoi și Eugen Istodor. Ne-a luat la întrebări Cătălin Sava, însă în cele peste două ore de discuții aprinse am primit și întrebări din public. Am vorbit despre reportaje ratate, despre cărți care ne-au impresionat în copilărie, despre oameni care ne-au ajutat în cariere, despre cărțile scrise de fiecare. Sava a vrut să îi povestim un moment în care am trecut pe lângă moarte, am fost în pericol.

FILIT © 2018

Normal, m-a luat pe mine primul în vizor. Am povestit cum era să mor la…Roman, într-un accident de circulație. Mergeam spre Iași. Fusese ucis un lider de sindicat și trebuia să transmit în direct pentru Observatorul Antenei 1. Vizita la spitalul din localitate i-a amuzat copios pe cei din sală. Mi-am amintit cum o doamnă asistentă mi-a spus că tare mult se bucură să mă vadă…Eu eram într-un cărucior vai de el, iar cu mâna dreaptă abia-mi țineam mâna stângă fracturată serios. Practic 10 cm din humerus fuseseră pulverizați și, dacă încercam să-mi rotesc brațul, ceva mai jos de umăr simțeam cum mi se învârte un ciot printre mușchi. La un moment dat, o altă asistentă m-a rugat să-mi dau jos tricoul. Când i-am zis ca nu am cum și am rugat-o să-l taie, femeia mi-a spus că e păcat de el pentru că e frumos. Ulterior, am fost operat de doi medici minunați la Floreasca și de atunci am în mână o placă de reconstrucție de 40 de cm și vreo 17 șuruburi gen IKEA. :)) În fine, la un moment dat, Istodor a adus în discuție prostia atunci când moderatorul l-a rugat să se prezinte. Cum eu am fost urmatorul, m-am gândit să duc mai departe ideea. „Eu cred că n-am fost suficient de prost că aş fi ajuns cu siguranţă mult mai mare, mult mai important în stat. Şi eu m-am gândit la un moment dat că foarte frumos nu sunt, extrem de inteligent nu sunt, măcar să fiu curajos, şi așa m-am făcut reporter de război.” Detalii găsiți într-un amplu articol din Adevărul: Ilişoi, Petrişor şi Istodor, despre reportajul literar românesc. „Reporterii de război sunt cei mai puturoşi, pentru că nu caută ei poveştile ”
Aș corecta două chestii din el:

  • eu l-am amintit pe Dan Luțan, nu pe Dan Mițan, cum apare în articol;
  • jurnalistul trebuie să fie o interfață decentă între poveste și public, am zis eu, însă definiția aceasta apare trunchiată. În rest, mulțumiri Danei Mischie și celor de la Adevărul pentru că ne-au acordat atâta spațiu într-o perioadă plină de știri. 🙂

 

Nu, jurnalismul nu a murit

Am citit un articol al lui Adrian Halpert despre starea jurnalismului. Pe scurt, ideea era că nu mai avem nicio șansă: divertismentul și discuția televizată au luat locul știrilor, sunt moguli, interese, ne ducem de râpă, jurnalismul a murit. Nimic mai fals. microfoane1De fapt, jurnalismul nu poate fi nici mai bun și nici mai rău ca țara însăși. Ca și societatea, jurnalismul se schimbă. Uneori, cam rar ce-i drept, se schimbă-n bine, alteori suferă mutații ciudate și asistăm la nașterea părerologilor și la înmulțirea “edițiilor speciale”, de fapt, de multe ori, dezbateri găunoase fără niciun aport informativ. Eu nu cred că jurnalismul a murit. Poate că respiră greu, dar nu a murit. Încă poți să-i citești pe CTP, Lelia Munteanu, Negruțiu, Tolontan sau Petreanu. Încă poți urmări reportaje interesante la “România, te iubesc!”, “În premieră” sau “Reportajele Telejurnalului.” Încă poți citi anchete documentate. Apropo de mutații, cele mai bune anchete le găsești în Gazeta Sporturilor și nu în ziarele ce se vor quality: EVZ, Adevărul, România Liberă, Jurnalul Național sau Gândul. Dacă stau să mă gândesc, sunt la TVR de mai puțin de 3 ani și am fost după știri prin Afganistan, Siria, Libia, Liban, Egipt, Tunisia, Statele Unite, Japonia, Iran și Coreea de Nord. Asta arată că, în ciuda bugetelor aschilambice, încă se mai găsesc bani pentru știri adevărate. Da, greu, cu transpirație, sponsorizări, dar se mai găsesc. Cu alte cuvinte, jurnalismul nu a murit. Doar se grăbesc unii- din varii motive- să-i cânte aiurea prohodul! În loc să ne plângem, poate ar fi mai bine să ne vedem de treabă! E doar o părere.

Qatarul a fost anexat

Marea Britanie a anexat Qatarul. Cel puțin asta reiese dintr-o știre din Adevărul. AljazeeraReporterul numește Al Jazeera English “o televiziune britanică.” De fapt reporterul era britanic și lucra pentru Al Jazeera, televiziune din Doha, Qatar. Sintagma ” televiziunea britanică ” apare de două ori în text. Cum am mai spus, toți avem necazuri. 🙂