Tag Archives: Agetur

Câștigătorul

Câștigătorul voucherului de 250 de euro oferit de Agetur este o câștigătoare: Daniela Bordei. Ea a povestit pe scurt unde ar vrea să ajungă prin lume și de. “Lumea e un glob de cristal. Când îl rotești apar de fiecare data alte și alte lumi, una mai fascinantă decat alta. Așa suntem și noi. Fiecare unic și totuși în esență identici. N-aș merge niciodată acolo unde am mai fost pentru că nu am timp destul să acopăr imensitatea necunoscutului, să ajung să văd locuri, oameni și tradiții, cultură, istorie și diversitate. Mi-aș dori Insula Paștelui, Tasmania, Noua Zeelandă,Groenlanda și Insulele Feroe. La fel de mult mi-ar plăcea Iran, Georgia, Armenia, Egipt, Africa de Sud, America Centrala sau Japonia. Există locuri care mă cheamă. Altele mă strigă disperate, iar unele abia de șoptesc numele meu. Chestie de vibe.
Aș merge cel mai mult fie acolo unde aș călca pe istorie, fie acolo unde natura e încă stăpână. I let you choose for me!

Daniela beneficiază acum de o reducere de 250 de euro la orice excursie organizată de Agetur. Felicitări!

Revelion de poveste

Completare: Câștigătorul voucherului de 250 de euro oferit de Agetur va fi anunțat joi, 12 septembrie.

Zilele trecute Smaranda m-a întrebat unde mergem de Revelion. Nici nu am apucat să deschid gura:

-Să mergem iarăși în Africa de Sud, mi-a spus ea. Nu ar fi rău să vedem din nou animalele din Parcul Kurger.

I-am explicat că nu suntem chiar atât de excentrici, iar lumea-i plină de locuri minunate care merită vizitate. Da, excursia în Africa de Sud a fost frumoasă și chiar a lăsat urme adânci în memoria familiei noastre. Smaranda a fost vrăjită de pinguini, de girafe, lei, leoparzi, antilope, rinoceri, zebre și hiene. I-a plăcut interacțiunea cu uriașii elefanți africani: i-am hrănit, mângâiat și ne-am plimbat cu ei. A fost foarte mândră că în Parcul Kruger am avut noroc și am văzut Big 5: leopradul, leul, elefantul, rinocerul și bivolul. Nu a fost deloc obosită, deși în cele 2 săptămâni ne-am tot plimbat prin Cape Town, Johannesburg, Pretoria și Parcul Kruger. Pentru ea a fost primul zbor lung, însă a suportat bine cele 11 ore petrecute-n avion. A fost ok și pentru că nu am fost nevoiți să schimbăm fusul orar. Mai jos puteți vedea un clip scurt cu imagini filmate de noi în excursia organizată de prietenii de la Agetur.

Anul acesta Revelionul organizat în Africa de Sud e și mai interesant. Pentru finalul excursiei exista două variante: mergi câteva zile în Zambia și vezi Cascada Victoria, una dintre cele mai înalte din lume, declarată monument al naturii de UNESCO sau dai o fugă în Sun City. Detalii găsiți aici. Cititorii acestui blog care vor să meargă cu cei de la Agetur în Africa de Sud de Revelion au și șansa unei reduceri de 150 de euro pentru această minunată experiență.

Boulders Beach, Africa de Sud

Dacă Africa de Sud nu vă face cu ochiul, puteți alege ale destinații interesante pentru Revelionul 2020 precum Panama. Vreți să fiți mai aproape de casă? Puteți să dați o fugă la Moscova. Vă rog să lăsați un comentariu aici și să-mi spuneți ce loc ați vrea să vizitați și de ce. Împreună cu Roxana (Agetur), voi alege un câștigător care va primi un voucher de 250 de euro, pe care-l va putea folosi până la sfârșitul lui douăzeci-douăzeci (cum ar zice cineva) pentru orice vacanță Agetur. Nu se cumulează cu alte reduceri. Succes!

Parcuri nationale americane

Am avut noroc si am ajuns de multe ori în SUA. Prima vizită am făcut-o în urma cu exact două decenii. Eram mare fan al “NYPD Blue”, serial în mare vogă în România la acea dată. Prima mea aminitire de peste ocean este din parcarea aeroportului JFK. Stăteam și așteptam o mașină cu care trebuia să plec spre Washington DC. Un om al străzii era parcagiu de ocazie, te dirija și aștepta să-l răsplătești cu mărunțiș. La un moment dat, dintr-o mașină pe care abia o “parcase” au coborât doi tipi masivi: un alb și un afro-american. S-au apropiat de omul străzii – care era un tip sfrijit- și, cu un gest pe care-l știam din filme, și-au dat cămășile la o parte, astfel încât să se vadă pistoalele și insignele de polițisti:

-NYPD! What are you doing here, man?, a întrebat unul dintre ofițeri.

foto © Agetur

Deși nu era vreo descindere a SWAT, pentru mine faza din parcare a fost uau. Scena în care polițiștii l-au pus pe fugă pe cerșetor părea desprinsă dintr-un film de acțiune. Ulterior, am mai ajuns în State de cel puțin 9-10 ori. Am fost în orașele mari de pe ambele coaste, am ajuns și la Atlantic și la Pacific, am fost în centrul țării, în Sud, la granița cu Mexicul. Am mers cu mașina prin deșert, am vizitat importante baze militare, am dormit în hoteluri de 5 stele, dar și în moteluri ieftine de la marginea drumului. Am văzut multe. Un singur regret am: nu am ajuns în niciunul din marile parcuri naționale. Mi-am dat seama de asta când am văzut circuitul prietenilor de la Agetur. În ceva mai mult de două săptămâni, poți să vizitezi Los Angeles, Las Vegas, San Francisco, dar și să te bucuri de Grand Canyon, Mount Rushmore, Yellowstone National Park, Lake Tahoe și multe alte locuri minunate. Mi-ar fi plăcut să merg cu Smaranda în aceasta excursie pe 12 iunie, mai ales că poți beneficia și de o reducere de 100 de dolari de persoană. Din nefericire, anul acesta nu avem cum, dar de ce să nu visăm și să ne gândim că poate vom reuși în viitorul apropiat? Dacă voi vă puteți decide pe repede înainte, găsiți detalii aici.

foto © Agetur

Africa de Sud, o experiență minunată

Am trecut foarte frumos în 2019: am fost cu Smaranda într-o excursie în Africa de Sud. Timp de aproape două săptămâni, am vizitat Cape Town, am fost la Capul Bunei Speranțe, Johannesburg și am văzut animale în Parcul Național Kruger. A fost o experiență senzațională: am vizitat colonii de foci și pinguini, am urmărit de foarte aproape animale pe care le văzuserăm doar la televizor sau la grădina zoologică și am hrănit, mângâiat și călărit elefanți africani uriași.

Peisajele au fost desprinse din povești. Am urcat pe Table Mountain, la aproape 1100 de metri și am văzut de sus orașul Cape Town, dar am fost uimiți și de Canionul râului Blyde, lung de vreo 25 de km și cu o adâncime maximă de 750 de metri. Am vizitat Pretoria și am fost și în mina în care s-a descoperit cel mai mare diamant din lume, Cullinan.

Smaranda a fost fermecată de întâlnirea cu animalele din Parcul Kruger. Când a văzut prima dată, la doar câțiva metri, urișele girafe a țipat pur și simplu. Am fost norocoși și am bifat Big Five: leu, bivol, elefant, rinocer și leopard. Kruger este o rezervație uriașă. Are cam 20000 de km2 și este comparabilă cu suprafața Israelului. Este destul de greu însă să vezi rinoceri și leoparzi pentru că sunt de ordinul sutelor și nu de ordinul miilor sau zecilor de mii cum sunt alte animale. De exemplu, în Kurger sunt aproape 14000 de elefanți, dar doar 1000 de leoparzi și puțin peste 100 de gheparzi. Pe lângă Big Five, noi am reușit să întâlnim hiene, girafe, hipopotami, babuini, zebre, antilope de toate felurile și suricate. Lângă Kruger am stat într-un hotel prin curtea căruia curgea un râu în care erau hipopotami și crocodili.

Centrul Johannesburg (CBD), o zonă periculoasă, evitată inclusiv de localnici

Africa de Sud este o țară cu peisaje care-ți taie respirația, dar și cu mari probleme de securitate. Centrul orașului Johannesburg este o zonă cu clădiri părăsite, cu tone de gunoaie și criminalitate, o zonă pe care și localnicii o evită inclusiv ziua. Africa de Sud are 3 localități în Top 50 cele mai periculoase orașe din lume. Anul trecut, potrivit autorităților, au fost înregistrate 57 de omoruri pe zi. Toate casele au garduri electrice și anunțuri că cei care încalcă proprietatea vor fi împușcați. Tocmai din cauza criminalității mari, Africa de Sud nu cred că trebuie vizitată pe cont propriu. Agențiile lucrează cu ghizi locali, știu care sunt zonele sigure, știu ce trebuie evitat si astfel turistii sunt permanent in siguranta. Noi am ales să mergem cu Agetur și nu am regretat. Am avut parte de un grup de vreo 20 de oameni, toți simpatici și de o ghidă, Oana, foarte implicată. Ghizii locali au fost și ei foarte buni. Fiind cea mai mică, dar și pentru că e extrem de locvace, Smaranda a fost un adevărat rock star, a fost răsfățată de toată lumea. Pentru că ne-a plăcut, ne gândim serios la o excursie în Australia. În viitorul apropiat, sperăm noi și tot cu prietenii de la Agetur, normal. 🙂

The winner takes it all :)

Materialul “În căutarea rândunelelor” a avut 48 de comentarii. A fost destul de complicat să stabilim câștigătorul voucherului de 300 de dolari oferit de Agetur. Roxana (marketing managerul agenției) și cu mine am ales cu greu 4 răspunsuri. Pentru că nu ne puteam decide, am folosit un program care a ales câștigătorul. Câștigătorul este….o câștigătoare: Ruxandra Nica!!

Acesta a fost comentariul ei:

As alege China, pentru a revedea locurile unde am copilarit. Pentru mirosul intepator de condimente, stradutele inguste pline de mistere, contrastul cu noul cu care de abia tinem pasul si multe altele. Asia este fascinantă si trebuie descoperita..redescoperita..este o experienta pe care o recomand tuturor.
Imi pare rau ca nu pot atasa si poze 😉 v as fi atasat din Coreea de Nord ,cred ca v ar fi placut! 🙂 eu as merge din nou, oricand!
“Calatoriti,calatoriti si iar calatoriti!” 😉”

Ruxandra, distracție plăcută în China! I-am dat Roxanei emailul tău și te va contacta. Mulțumesc tuturor celorlalți și le doresc să ajungă să vădă toate destinațiile la care visează!

În căutarea rândunelelor

Două rândunele și-au făcut anul acesta cuib la geamul dormitorului meu. Smaranda a fost fascinată de cât de repede și-au fost construit “căsuța”. Dimineața stătea și se uita cum cele două păsări zburau în cerc la geamul nostru. Apoi au apărut puii…

© Joshua Earle

© Wade Lambert

De frică să nu îi sperie, Smaranda stătea minute-n șir după perdea și le asculta sporovăiala. Acum câteva săptămâni a constatat că rândunele au plecat spre țările calde. A intrat pe internet și a descoperit că rândunelele de la noi se retrag iarna în Africa de Sud. Și uite așa ne-a venit ideea să mergem pe urmele lor. Bine, nouă nu ne va lua așa de mult să ajungem acolo, va fi mult mai simplu. După ceva documentare, am ales Agetur pentru o vacanță de două săptămâni. Chiar dacă nu vom găsi rândunelele de la geamul nostru, sigur vom vedea lei, girafe, pinguini, balene. Va fi senzațional pentru Smaranda, care e îndrăgostită de mai toate personajele din Madagascar. Oricum, ea iubește foarte mult animalele. Are un golden retriever și două pisici, dar cred că și-ar face un adevărat parc zoo, dacă am lăsa-o. În altă ordine de idei, pe lângă safari, ne-am gândit că atunci când acasă va fi viscol, noi vom putea face plajă și baie-n ocean. Poate și un pic de surf, de ce nu? 🙂

Dacă și voi vreți să plecați prin lume, intrați pe site-ul Agetur și alegeți un circuit. Găsiți cam tot ce se poate: circuite în America Centrală, Africa, India și China, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, America de Nord. Lasați aici un comentariu cu motivul pentru care alegeți destinația. Cel mai simpatic răspuns va fi premiat cu un voucher de 300 de euro pentru circuitul ales. Cred că merită să ne urmăm visul #macarodatanviata!

Completare: Câștigătorul voucherului de 300 de euro va fi anunțat luni, 8 octombrie. Nu va fi ușor să alegem. Spun “să alegem” pentru că vom fi doi: Roxana (Agetur) și cu mine. 🙂