Tag Archives: alegeri

Feel the Bern

Împreună cu câțiva colegi de bursă, am fost să văd sediul de campanie din D.C. al lui Bernie Sanders, un socialist în vârstă de 74 de ani, senator de Vermont. bernie1Sanders se luptă pentru a fi nominalizarea democraților pentru prezidențiale. Mă așteptam să găsesc un sediu impunător, o clădire plină de voluntari. Am fost uimit să descopăr o modestă casă, un loc în care-și făceau veacul 3 tineri. Șefă era o domnișoară de doar 22 de ani. Ne-a vorbit cu înflăcărare despre Bernie, despre cum luptă el pentru egalitate și despre cum nu acceptă el donații de la bogați. Tânăra era covinsă că Sanders o va învinge pe Hillary Clinton și se va lupta pentru locul de la Casa Albă. Habar nu am dacă va fi așa, însă chiar nu mi-aș dori să aleg între Sanders sau Clinton și Trump sau Cruz. Asta nu înseamnă că noi am avut în România o ofertă prea bună…

berniebernie2

Dintr-o fragilă democrație

Am fost la vot, deși nu am fost entuziasmat de niciun candidat. Imediat după închiderea urnelor, am fost îngrețoșat de virulența unor susținători din ambele tabere. votantiLa televizor, pe net, analiști, chibiți, particulari nu încetau să se mire cum alții l-au votat pe cel pe care ei nu l-au susținut. Dacă doar s-ar fi mirat, ar fi fost în regulă, însă nu conteneau să-i jignească pe cei care și-au permis să aibă altă părere. Pe lângă lipsa exercițiului democratic, în multe cazuri este clar vorba și de mitocănie și proastă creștere. Nu pot să înțeleg de unde atâta prostie, atâta încrâncenare. Prieteni, fix asta ne permite democrația: să avem păreri diferite. Când vom evolua ca societate, când vom consuma mai multă pastă de dinți și săpun, când vom fi mai educați, atunci și candidații la președinție vor arăta altfel și sigur ne va fi mult mai ușor să alegem. Până atunci, indiferent cine ne va fi președinte în următorii 5 ani, să ne bucurăm de faptul că putem avea păreri diferite și să ne vedem de ale noastre. Cred că ar trebui să fim speriați doar în momentul în care vom constata că aveam toți aceeași părere…

P.S. Este dezamăgitor să vezi că primul român care a votat la acest scrutin arată degetul mijlociu chiar în momentul în care băga votul în urnă. Asta spune multe despre gradul de dezvoltare socială. Nu are relevanță cu cine a votat. Chiar n-are.

sursa: aids.tomsk.ru

 

Vreau să rămân nereprezentat

Am lucrat duminică. Turnul din Dorobanți era foarte liniștit, aproape mort, ca-n fiecare zi de week-end. Normal, lucrează doar cei de la Știri și jandarmii, cei care păzesc instituția.  TVRSeara, când am ajuns acasă, mi-am dat seama că a fost de fapt o liniște înșelătoare. În măruntaiele TVR-ul se petreceau de fapt lucruri importante. Am citit pe câteva site-uri că Mihai Rădulescu și Cornel Mihalache nu au câștigat alegerile pentru Consiliul de administrație, deși au avut cele mai multe voturi. Cei de pe locurile 3 și 4 au fost declarați câștigători, deși au cu câte 300 de voturi mai puțin. De ce? Pentru că Mihai și Cornel nu și-au depus certificatele de cazier. Eu încă sper că e o glumă proastă. Dacă nu va fi, și Burtea va ajunge a nu știu câta oară în CA, stimați șefi din TVR am și eu o rugămite:

Lăsați-mă pe mine nereprezentat! Îmi va fi mult mai bine așa, mai ales că voi scăpa de corvoada de a fi sunat de ziua mea de reprezentantul meu în CA, singurul lucru pe care Sorin Burtea l-a făcut pentru angajați în ultimii ani…foarte mulți ani.

Completare: Pentru că tot sunt vremuri agitate și jurnalismul mustește de militantism (din nefericire), vă asigur că acest text nu este un manifest, un îndemn la revoltă. Nu o să-mi depun cele 5 APTR-uri, nu-mi voi da demisia și nici nu voi amplasa IED-uri* cu rahat pe holurile instituției. Îmi voi face treaba în continuare, dar cu un gust din ce în ce mai amar.

IED-improvised explosive device

Reprezentanții angajaților TVR

alegeriCornel Mihalache și Mihai Rădulescu au câștigat cele două locuri în Consiliul de Administrație al TVR. Ei vor reprezenta angajații. Cornel a strâns 598 de voturi, în timp ce Mihai a adunat 584. Îi știu bine pe cei doi. Sunt profesioniști respectabili, însă, în condițiile unui CA politizat, am mari îndoieli că vor putea face ceva. Singurul lucru bun este că au reușit să-l dea la o parte pe “eternul” nostru reprezentant, Sorin Burtea.

Habemus president

Am sperat ca Obama să câștige al doilea mandat. De ce? Pentru că democrații sunt mai echilibrați în politica externă, pentru că încep mai greu războaie și pentru că le pasă puțin mai mult de Europa. Da, Obama are și el mari necazuri: economie pe butuci, deficit uriaș, pariu încă necâștigat cu reforma sanitară. Chiar și așa sunt speranțe. În 2008, am transmis alegerile americane din Los Angeles, de pe Coasta de vest. Am fost foarte fericit pentru că am avut șansa să iau partea la un moment istoric. Ieri seară, am transmis de la petrecerea ambasadei americane și, la votul simbolic, l-am ales tot pe Barack Obama. Am avut mână bună! 🙂

sursa foto: Barack Obama’s photostream

 

Ziua votului

Peste două milioane și jumătate de moldoveni sunt așteptați azi la urne. Ei trebuie să aleagă Parlamentul de la Chișinău. Moldovenii vin a patra oară la vot în mai puțin de 2 ani. Lupta se dă între comuniști și partidele care anul trecut au format Alianța pentru Integrare Europeană. Moldovenii sunt încă marcați de manifestațiile anticomuniste din 7 aprilie 2009. Un material despre cei care au suferit atunci găsiți pe site-ul tvr.

Chișinău

Sunt la Chișinău de mai puțin de 24 de ore. Am filmat ceva, am montat și am trimis acasă. Nu prea am avut timp să-mi dau seama dacă s-a schimbat ceva de la ultima mea vizită. Am mai fost aici acum 8 ani, la tentativa de “revolutie portocalie” a lui Roșca. Societatea românească mi se părea polarizată. În comparație cu ce e aici, la noi e aproape consens. 🙂

P.S.

Duminică, 2,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova vor alege Parlamentul. Lupta se va da între comuniștii lui Voronin și partidele lui Filat, Ghimpu, Urechean și Lupu.