Tag Archives: Burgas

Grupare teroristă

Aripa militară a Hezbollah este considerată grupare teroristă de toate țările UE. Asta s-a decis azi, la Bruxelles. Este clar că Europa a făcut această mișcare la presiunea extraordinară exercitată de Israel și Statele Unite.

Fadlallah copyÎnca de anul trecut, imediat după atacul de la Burgas-Bulgaria, israelienii s-au străduit să convingă țările europene că a atacul a fost organizat de Hezbollah. E de urmărit ce se va întâmpla pe continent după decizia de azi. Până acum, agenții mișcării șiite libaneze foloseau Europa mai mult pentru a produce bani. Serviciile secrete europene erau oarecum mulțumite: puteau să-i urmărească pe oamenii Hezbollahului și nu aveau atentate pe continent. Până la decizia de azi, Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu) era considerat organizație teroristă de Israel, Statele Unite, Australia, Marea Britanie și Olanda. Bazele grupării șiite au fost puse de Iran, însă și Damascul a sprijinit de-a lungul timpului mișcarea. În 2008, în Liban, l-am intervievat pe ayatollahul Mohamad Fadlallah, liderul spiritual al Hezbollah și unul dintre cei mai respectați clerici șiiți. In 1985, ayatollahul a scăpat dintr-un atac cu mașină capcană, atac pus la cale de CIA. Fadlallah a murit în 2010, în urma unei hemoragii interne.

Burgas

Așa arăta locul în care au avut loc conferințele de presă ale ministrului de interne bulgar. Într-un rond din fața aeroportului Burgas, bulgarii au pus o măsuță pentru microfoane. Peste 100 de jurnaliști se strângeau în jurul ei de fiecare dată când oficialul venea la declarații. Am zâmbit cu o ușoară superioritate de român când am constatat că ministrul bulgar de interne nu știa o boabă de engleză. Zâmbetul mi-a pierit când mi-am amintit că Igaș nu știa nici română…

 

 

 

 

 

 

 

PS. Le mulțumesc colegilor de la DIGI 24 cu al căror DSNG am transmis.