Tag Archives: fotografii
Dupa aproape 20 de ani
Un fost coleg de liceu mi-a trimis o fotografie din 1993. Aveam 17 ani si purtam cu mandrie un tricou cu Metallica. Eram un “roacher” infocat si il invidiam pe un amic mai mare care fusese deja la Budapesta la un concert al baietilor de la Metallica. 17 ani mai tarziu, am avut sansa sa-mi intalnesc idolii adolescentei, sa vad concertul lor chiar de pe scena si sa stau de vorba cu James Hetfield si Robert Trujillo. Da, uneori un vis de adolescent devine realitate.😎
De la Parada
Cele mai tari din 2016
Cei de la The Boston Globe au adunat câteva dintre cele mai impresionante fotografii cu animale publicate în 2016. Apar tot felul de vietăți de peste tot din lume. Unele imagini sunt chiar…uau. Le puteți vedea pe toate aici.
foto © Kirsty Wigglesworth/Associated Press & Dominique Faget/AFP/Getty Images
Bătălia pentru Mosul
Luptele pentru cucerirea celui de-al doilea oraș ca mărime din Irak continuă. Mulți se lăsaseră păcăliți de succesele din primele zile și credeau că totul se va tranșa rapid. Campania ar putea dura luni bune chiar dacă ISIS are câteva mii de luptători, în timp ce irakienii și kurzii sunt zeci de mii. Să nu uităm că teroriștii folosesc civilii pe post de scuturi umane, iar sinucigașii trimiși de ei fac victime pe bandă rulantă. Bătălia pentru Mosul continuă…
The Boston Globe a adunat fotografii interesante din zonă. Le puteți vedea aici.
foto © Bryan Denton/The New York Times & Yasi Akgul/AFP/Getty Images & Ahmad Al-Rubaye/AFP/Getty Images
“A weekend in Pyongyang, North Korea” by AP
Albumul meu din Coreea de Nord a fost lansat ieri și la Seul. Titlul este “A weekend in Pyongyang, North Korea”. Albumul a apărut la una dintre cele mai mari edituri din Seul, Hollym Publishing, într-o ediţie bilingvă, coreeană-engleză, tradus de Virgil Mihai Țâru. “A weekend in Pyongyang, North Korea” are 144 de pagini și costă 35000 krw, cam 31 de dolari. În album apar și fotografiile cu care am câștigat Editorial non-pro la International Photography Awards, fotografii pentru care am fost nominalizat la ”Discovery Of The Year”, Lucie Awards, Los Angeles, 2012. Dacă aveți prieteni în Coreea de Sud, persuadați-i să-l cumpere! 🙂
Fotografiile anului 2015
Time a ales cele mai bune 10 fotografii ale anului trecut. Da, alegerea este subiectivă, însă imaginile chiar merită văzute aici.
foto © Georgi Licovski—EPA
Cele mai bune fotografii din drone
Cum anul se apropie cu pași repezi de final, au început să apară topurile. Esquire a adunat cele mai frumoase fotografii făcute cu drona în 2015. Sunt aici. Chiar merită văzute.
foto: Ricard Matiello/Dronestagram & Tarsicio Sañudo/Post and Fly/Dronestagram
În nori
The Boston Globe a făcut o selecție spectaculoasă de fotografii cu clădiri care ies din nori. Poate fi văzută aici. Merită!
sursa foto: Steve Crisp/Reuters
O țară devastată
The Boston Globe a adunat câteva zeci de fotografii din Nepalul devastat de cutremur. Le puteți vedea aici. Bilanțul tragic este azi de peste 7000 de morți și 14500 de răniți. Sunt voci care spun că s-ar putea ajunge la 10000 de victime. După cutremur, Everestul a pierdut 2,8 cm.
sursa foto: ABIR ABDULLAH/EPA & Altaf Qadri/Associated Press & Manish Swarup/Associated Press