Tag Archives: francezi

Francezi despre români

De câteva zile bune, împreună cu Maria și niște prieteni, vizitez castelele de pe Valea Loarei. La Blois, pe tersa unei cafenele, am fost abordat de o franțuzoaică în vârstă. Împreună cu nepotul, femeia stătea la o masă foarte aproape de noi. Mi-a arătat o carte și mi-a spus că băiețelul este mare fan al poveștilor despre Imperiul Roman. Femeia crezuse că suntem italieni. I-am explicat că spuntem români și că limbile noastre sunt înrudite. chenonceauFranțuzoaica a făcut ochii mari și mi-a spus că e foarte fericită să cunoască români normali. Fără să mai apuc să zic ceva, ea mi-a povestit că în localitatea în care locuiește este o tabără de nomazi veniți din România. O comună cu 20000 de locuitori găzduiește 100 de cerșetori de la noi. Fără prea multe ocolișuri, bătrâna mi-a mărturisit că-i urăște pe “musafiri” pentru că nu muncesc, stau cu mâna întinsă pe la intersecții sau fură. Am vorbit vreo 20 de minute. Am aflat că tatăl ei a fost american, că ea a crescut 6 copii, care la rândul lor au copii mari și că iubește statul francez care a scutit-o de impozite pentru că a avut familie mare. La final, franțuzoaica mi-a strâns mâna și mi-a repetat că este foarte fericită că ne-a întâlnit. I-am zis și eu că sigur a trecut pe lângă mulți concetățeni civilizați, însă nu i-a remarcat pentru că arata fix ca francezii. Din nefericire, doar cei care fac probleme sar în ochi.

P.S. Fotografia a fost făcută pe domeniul Chenonceau, un loc minunat. Dacă treceți prin zonă, acest castel nu trebuie ratat. În topul meu, este pe locul doi, după Chambord.