Tag Archives: gl. Ion Dobran

Un as al Aviației militare a împlinit 100 de ani

Singurul pilot român de vânătoare din Al Doilea Război Mondial, în viață, a împlinit astăzi 100 de ani. Cu această ocazie, generalul Ion Dobran a mai primit o stea și a fost decorat de președintele Iohannis cu Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler. Forțele Aeriene Române au organizat o ceremonie frumoasă. Dacă acceptă și păreri ale civililor, data viitoare militarii poate mai taie din discursurile gratuite. Au fost foarte mulți care au vorbit mai mult doar ca se se bage-n seamă. Aș fi păstrat discursul generalului Pană, foarte scurt și la obiect, al consilierului prezidențial care a citit decretele de ridicare în grad și decorare și pe cel al istoricului care a vorbit despre cariera impresionantă a generalului. În rest… secretar de stat, diverși oameni de la fundații… Cel mai dezamăgitor a fost discursul unui alt general în retragere, șeful Asociației veteranilor, un om adus în țară de Divizia Tudor Vladimirescu. Acesta a vorbit muult mai mult decât sărbătoritul și a profitat de ocazie pentru a se bate cu cărămida-n piept. Abia a amintit de Ion Dobran. În fine, sigur la 101 ani va fi și mai bine! La mulți ani, domnule general! Respect!

La 100 de ani, la Parada de Centenar

Iacării Acrobați l-au dus pe generalul Dobran pe deasupra Arcului de Triumf la 100 de ani de România. Dobran va împlini și el 100 de ani peste doar 2 luni, pe 5 februarie. Fostul pilot de vânătoare a mai trecut peste Arc pe 10 mai 1946, de ziua Regelui Mihai. 

La manșă la aproape 100 de ani

EXCLUSIV! La 99 de ani, ultimul pilot de vânătoare român din Al Doilea Război Mondial încă în viață a urcat din nou la manșă. Generalul Ion Dobran nu mai făcuse asta de vreo 4 decenii. El a zburat cu YAK-ul lui Dan Ștefănescu, un foarte bun pilot de acrobație. Așa a ajuns veteranul pe aerodromul Bănești, unde a participat la comemorarea lui Bâzu Cantacuzino, as al aviației militare românești în Al Doilea Război Mondial.

Imagine: Mihai Grecea/ Romeo Stancu

70 de ani de pace, poveștile războiului

Știrile TVR au o nouă campanie: “70 de ani de pace-Poveștile războiului”. Cum am contribuit și eu  la nașterea acestui proiect, nu puteam să nu fac și câteva reportaje. Am întâlnit oameni interesanți: infanteriști, aviatori, cercetași. Cel mai tânăr are 80 de ani, iar cel mai în vârstă 101. Astăzi puteți vedea povestea generalului Ion Dobran, fost pilot de vânătoare, un as al Aviației militare române din cel de-al Doilea Război Mondial. Poveștile veteranilor pot fi urmărite în Telejurnalele din week-end, până pe 9 mai.