Tag Archives: Ion Iliescu

30 de ani

Sub nicio formă nu trebuie să uităm ceea ce a fost în urmă cu exact 3 decenii. Peste 1100 de oameni au murit ca noi să putem vorbi liber, să putem pleca prin lume, să putem vota. Justiția ar trebui să se miște mai repede și să finalizeze dosarul Revoluției, un dosar cu care procurorii și judecătorii au jucat ping-pong peste 25 de ani. Este cel puțin dubios că cei mai mulți oameni au murit după ce dictatura a căzut. Potrivit procurorilor, peste 860 de oameni au murit după 22 decembrie…

Mic Guantanamo pe Dâmbovița?

Cei de la Washington Post susțin că țările care au avut  închisori ale CIA sunt: Polonia, Lituania, România, Afganistan și Thailanda. Chiar și în varianta publică a raportului Senatului american aceste informații sunt secretizate. Președintele României din acea perioadă susține că nu are cunoștință de așa ceva. Mai jos o știre pe această temă.

Noaptea minții

Aparițiile publice ale liderilor noștri sunt din ce în ce mai bulversante. BasescuPontaJudecând după discursurile lor, poți crede că fie nu le pasă de alegători, fie îi consideră pe toți niște oameni cu IQ vegetal. Am ales două exemple.

1. Traian Băsescu a fost întrebat de o domnișoară când a vorbit serios: atunci când l-a criticat pe Ion Iliescu pentru implicare fățișă în campania electorală din 2004 sau acum când pozează-n tricourile unei formațiuni politice? Răspunsul președintelui a fost năucitor: “Eu eram pe plajă, în timpul liber.”

2. Premierul Victor Ponta a fost recent la Avioane Craiova. I-a liniștit pe muncitorii de acolo cum a știut el mai bine. Le-a zis ceva de genul: “Ne paște un război, dar veți avea comenzi mai multe.” A fost fix ca-n bancul cu medicul și pacientul accidentat pe pârtie. Am două vești pentru dvs., i-a spus doctorul bolnavului. Cea prostă e că a trebuit să vă amputez picioarele, cea bună e că v-am găsit client pentru clăpari…

Maestrul Dinică a avut dreptate! Țară mică, mese puține…