Tag Archives: maimuță

Maimuța spațială

Iranul susține că a lansat cu succes o rachetă cu o maimuțică la bord. După un zbor suborbital de 20 de minute, maimuța s-a întors teafără pe pământ. Televiziunea iraniană a prezentat chiar și imagini. maimutaRacheta a atins o altitudine de 120 de km. Au fost prezentate secvențe din timpul antrenamentelor. Maimuțele din care a fost aleasă cea care a călătorit în spațiu au fost testate ca piloții de supersonic, inclusiv la centrifugă pentru a experimenta suprasarcini mari. Lansarea iraniană nu a fost confirmată dintr-o sursă independentă. Chiar și așa, știrea dă fiori Occidentului și mai ales Israelului. Dacă specialiștii iranieni chiar au realizat asta, este de-a dreptul remarcabil. În 2011, iranienii au ratat o astfel de lansare. Înca de acum 6 ani, Comunitatea internațională a impus un embargo Teheranului mai ales in domeniile tehnologiilor nucleare și spațiale. Occidentul se teme că Iranul încearcă să dezvolte rachete nucleare cu rază lungă. Teheranul neagă.

sursa foto: Press tv