Tag Archives: Oprea

Armata mai are o șansă!

Piața e plină de zvonuri legate de iminența unei remanieri a cabinetului Boc. Traian Igaș, ministrul a cărui elocință nu o poate contesta nimeni, va fi schimbat. Acum urmeaza vestea bună pentru armată și proastă pentru cei din Interne: Gabriel Oprea va prelua, se pare, portofoliul. Ce înseamnă asta? Oricine ar veni, armata mai are o șansă. Internele nu prea!

sursa foto: www.ziarelive.ro

Ziua aviației fără avioane

Azi, la Statuia Aviatorilor, MApN i-a sărbătorit pe cei din Forțele Aeriene. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, organizatorii au schimbat modul în care sunt așezați participanții. Au făcut-o atât de bine, încât i-au așezat pe cameramani cu soarele-n față. Fotografia vă arată cît de bine a fost ales unghiul din care să se filmeze. Da, s-a văzut urât la tv, dar invitații au stat la umbră.

Ministrul Oprea i-a asigurat pe aviatori că vor avea parte de cea mai bună dotare. A uitat să le spună cu ce va înlocui Mig-ul 21 Lancer, avion care anul viitor își va termina resursa.

Oricum, piloții și mecanicii RoAF merită felicitările noastre. Au cârpit avioane, au zburat în Irak și Afganistan fără contramăsuri și au îndeplinit sute de misiuni riscante.

La mulți ani!

P.S.
Vedeti aici ce gandesc pilotii despre politicienii care le hotarasc soarta.

Vai de Tricolorul nostru!

Tricolorul a împlinit 163 de ani. A fost sărbătorit cu tot tacâmul: ceremonial militar, demnitari. A vorbit președintele. De la o tribună, s-a răstit la telespectator și ministrul apărării, mestecând vorbe goale, scrise de vreun consilier.

Hai să vedem cât de respectat este Tricolorul. În comuna Tuzla, Constanța, de-a lungul unui drum european, sunt câteva zeci de steaguri ale României și UE. Toate sunt ferfeniță. Nici măcar în luptă, dușmanii nu s-ar purta așa cu drapelul nostru. Ce doriți să le transmiteți indolenților consilieri și nesimțitului primar din Tuzla? Și eu tot asta!

 

P.S.

Tricolorul reprezintă țara în care președintele îl face pe Rege sluga rușilor și șeful opoziției declară senin că primul om din stat caută sticla pe jos prin Cotroceni!

Ce pot să zic?

“La mulți ani”, băi, Tricolorule!

 

 

Aniversare tristă

Pe 26 iunie 1951, pe aerodromul Ianca, a avut loc primul zbor militar cu reacție din România. La manșă se afla căpitanul Aurel Răican. Asociația “Aripi Românești” și Muzeul Național al Aviației Române sărbătoresc 60 de ani de aviație militară reactivă printr-o expoziție foto. Fotografiile document pot fi văzute la sediul muzeului, până pe 25 iulie.

Spun eu că aniversarea e tristă pentru că MIG-ul 21 Lancer e gata să-și dea sufletul și politicienii nu s-au omorât să cumpere un nou avion. În aceste condiții, riscăm să punem punct aventurii începute pe 26 iunie 1951, la Ianca. Gabriel Oprea ( în opinia mea, unul dintre cei mai slabi șefi de la apărare) e atât de interesat de posibila dispariției a aviației militare cu reacție, încât nici nu ne dă aprobare să mai facem câte un subiect legat de piloții militari. Consiliera sa ne întreabă de ce vrem să filmăm în bazele aviației, nu avem arhivă? Așa șefi, așa avioane… Păcat de piloți, de mecanici, de oameni…

Culmea comunicării

Tatăl unui tânăr aflat în comă acuză Spitalul Militar Central că nu-i acorda atenție fiului său. Este vorba de cazul lui Codruț Oprea, polițistul pe care un interlop l-a lovit în cap cu o sticlă. Oprea este în stare vegetativă, nu răspunde nicunui stimul. Înclin să cred că tatăl poate exagera. E răvășit de durere, nu are prea multe speranțe și orice gest al medicilor i se poate părea deplasat. Am făcut un interviu cu acest om și am încercat să iau un punct de vedere din partea reprezentanților Spitalului Militar. Am fost ținut la poarta vreo 40 de minute. Printr-un subofițer, comandantul mi-a transmis că, dacă nu am aprobare scrisă de la minister, nu-mi dă nicio declarație. Am sunat la Direcția de Relații cu Publicul din MApN. Răspunsul m-a lăsat mască. ” Nu putem să vorbim despre polițist pentru că e angajat MI. Doar MI poate să vorbească despre starea lui”, mi-a spus șeful direcției. Poftim? Medicii militari îl tratează. Doar ei pot răspunde acuzațiilor familiei. Dacă tânărul lucra la o stână și era internat la Spitalul militar, oare ciobanul-șef era în măsură să ne vorbească despre dosarul său medical? În opinia MApN, probabil că da…

Aici puteți urmări materialul despre Codruț Oprea, reportaj difuzat în Telejurnal. MApN nu ne-a permis să filmăm în Spitalul militar și, cu acordul familiei, am folosit o cameră ascunsă.

 

Supraviețuitorii catastrofei de la Tuzla

Căpitanul Daniel Bâlsanu( pilotul avionului) și maistrul militar Marius Nazare sunt în continuare internați la Spitalul Militar Central. Starea lor este bună. Cei doi supraviețuitori au fost vizitați ieri de ministrul apărării și de amiralul Gheorghe Marin, șeful SMG. Bine că Oprea nu s-a dus îmbrăcat în uniforma de spectacol. Le-ar fi crescut aiurea pulsul militarilor răniți. Multă sănătate, băieți!

Fotografiile apar și în Adevărul, dar micuții nu știu să scrie sursa lor. Poate nu au auzit de proprietate intelectuală. Mai dau și un titlu bombastic, titlu care nu are acoperire în conținut.

De ce îl cam încurcă pe Oprea catastrofa de la Tuzla?

Cum de ce? E foarte ocupat să inaugureze cu fast podul de pontoane de la Dornești. Doar i-a promis celui care i-a dat “ploaia de stele” că-l dă gata în cinci zile. Cum pe cine dă gata? Pe el, pe pod, doar nu pe președinte. Deși nu se știe niciodată. La cât e de cameleonic… Doar s-a transformat într-o clipă din “șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase”, în om de bază al actualului președinte. Cum cine l-a făcut “șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase”? Actualul președinte, dar atunci nu cred că știa ce zice. Zicea și el așa… Ce, n-avea voie? 🙂