Tag Archives: plagiat

Un nou doctorat suspect

Emilia Șercan a mai descoperit un doctorat făcut cu copy-paste. Este vorba despre teza lui Mihai Stănișoară, fost ministru al apărării. Ghici cine a fost coordonatorul? oprea-gabriel1-610x300Gabi Oprea, el însuși suspect de plagiat. Interesant e că această teză are bucăți uriașe copiate din…Monitorul Oficial. Dezvăluirile Emiliei Șercan vor continua!

P.S. Gabriel Oprea a făcut ceea ce știe el cel mai bine: a sunat la președintele TVR și a cerut ca știrile legate de doctoratele suspecte să fie scoase de pe post. Singurul general de intendență cu 4 stele a tunat și a fulgerat. După aceste telefoane, Liviu Dragnea a cerut parlamentarilor să discute cât mai repede Raportul TVR. Nimic nu e întâmplător… 🙂

sursa foto: aktual24

Fabrica de doctorate

Emilia Șercan a luat la verificat doctoratele coordonate de Gabriel Oprea, el însuși acuzat că a plagiat în teza sa. A descoperit deja 4 lucrări în care s-a copiat masiv. Adela PopescuDoctorii bănuiți de plagiat sunt: primarul Onțanu, avocata lui Ponta, prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu și Adela Neagu (fostă Popescu), șefa de cabinet a lui Oprea. Povestea acesteia din urmă în știrea de mai jos.

sursa foto: Palatul Șuțu

Verificat pentru plagiat

Rectorul Universității București a sesizat Comisia de etică și deja carte Coposcelebra “lucrare științifică” a domnului Copos va fi verificată de specialiști. Omul de afaceri ar putea avea reale probleme, mai ales că eliberarea condiționată este revocabilă. Dacă mediul academic va descoperi că se poate vorbi de plagiat, Cătălin Parfene ar putea face plângere penală. În România plagiatul este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Mai jos e știrea din Telejurnal.

“Lucrarea științifică” a lui George Copos

Sunt din ce în ce mai multe semne de întrebare legate de cartea “Alianţele matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” carte Coposscrisă pe foarte repede înainte de Copos în perioada petrecută în penitenciar. Cătălin Parfene (doctorand la istorie) și-a recunoscut lucrarea de master pe care a făcut-o în urmă cu un deceniu. Foarte interesant e că îndrumătorul său din 2005 a fost și îndrumătorul deținutului Copos în 2014. De asemenea, e ciudat că lucrarea omului de afaceri se găsește DOAR la Biblioteca Națională. Împreună cu Cătălin Parfene, am mers ieri la Biblioteca Națională și am răsfoit cartea. Cătălin e de părere că a lucrarea sa de la master a fost copiată elaborat: s-au folosit sinonime, s-a modificat topica.  Interesant e și că tirajul a fost epuizat. Autorul a cumpărat toate cărțile. Pentru această “lucrare științifică” pedeapsa lui George Copos s-a redus cu 30 de zile.

Mai jos e știrea din Telejurnal.