Tag Archives: PNL

Despre închiderea OTV, la rece

Închiderea unei televiziuni este un lucru grav chiar și într-o democrație emergentă ca a noastră. Libertatea de expresie este sfântă în lumea liberă, deci hotărârea CNA-chiar dacă justificată- trebuie să ne cam dea fiori. ddSă fiți siguri că ultimul meu gând este să-l apăr pe cel care, îmbrăcat în costume de mii de euro, cu mașini de sute de mii, îi taxează pe săraci cu nu știu câți euro/sms, incitându-i să-și cheltuiască bruma de bani răspunzând la întrebări stupide. Vorba lui Petrișor Obae, greu găsești un articol din legea audiovizualului care să nu fi fost încălcat de cei de la OTV. V-aș ruga totuși să nu săriți să-l lapidați pe mogulul de garsonieră. Dan Diaconescu nu a ieșit din spuma mării. Nu, el a fost crescut, încurajat, cultivat și credibilizat de persoane publice cu aparentă onorabilitate. Faceți un exercițiu de memorie și puneți pe o hârtie “numele sonore” care au trecut prin studioul OTV. Găsim politicieni din toate partidele: PSD, PDL, PNL. În campania electorală din 2009, Traian Băsescu și oamenii lui au pierdut niște nopți prin platourile OTV. Pe la mogulul care trăiește pe picior mare, dar care o “arde” modest, au trecut premieri, președinți ai celor două Camere ale Parlamentului, oameni grei nu glumă. Deși deranjați de alăturarea cu DD-tomberon, politicienii au vrut totuși să fie văzuți de telespectatorii OTV. Poate că nu au ei chiar mulți bani și carte, însă merg cu sfințenie la vot și înghit mult mai ușor tot felul de povești cusute cu ață albă. Să nu uităm că au fost destui cei care chiar au crezut că DD le-ar putea da câte 20.000 de euro numai dacă ar ieși la putere. Dacă stau să mă gândesc, presa ( cea care se vrea quality) are și ea partea ei de vină. Televiziunile de știri s-au călcat pe cap pentru exclusivități cu Diaconescu și jurnaliști mari au stat de multe ori la taclale, în direct, la OTV. Ion Cristoiu, Bogdan Chireac sunt doar două nume de comentatori care au acceptat invitațiile lui DD, deși aveau destulă expunere la stații cu rating mult mai mare. Ce vreau să zic este că, înainte să-l condamnați pe Dan Diaconescu, gândiți-vă și la complicii lui, persoane publice cu pretenții, oameni care l-au făcut pe DD ceea ce este azi. Nu încercați să-i contabilizați. Sunt mulți și, în România, speranța de viață e mică, cea mai mică din UE.