Tag Archives: președinție

Ultima zi dintr-un deceniu

Traian Băsescu pleacă azi de la Cotroceni. Basescu AfganistanCu bune și rele, cu succese și ratări, cu umor, dar și cu grave derapaje de limbaj, cu Kovesi, dar și cu Bica, cu Patapievici, Pleșu dar și cu Udrea și “finu’ Bercea”, el a condus România 10 ani și va avea un loc în istorie.

P.S. Fotografiile au fost făcute în 2009, în Irak și Afganistan.

 

 

 

Base irakBasescu Irak

 

 

Președintele cântăreț

Wyclef Jean s-a luat în serios și și-a anunțat candidatura la președinția statului Haiti. Starul a fost primit cu surle și trâmbițe pe aeroportul din Port-au-Prince. Jean este foarte popular în rândul tinerilor haitieni, care reprezintă 50 la sută din populație. Wyclef Jean le-a declarat celor de la Time că arma sa secretă o reprezintă “tineretul care nu mai are încredere în politicieni.”  Asta chiar mi-a dat fiori. Te pomenești că Adi Minune citește interviul, îi vine vreo idee și-n 2014 se instalează într-un fotoliu micuț la Cotroceni…Noroc că nu știe să citească!

Dan Diaconescu, din tomberon la președinție

Dan Diaconescu a ieșit din arest. Să-i fie de bine! Din ușa Cercetărilor Penale și-a anunțat fanii că va candida pentru funcția de președinte al României. Dacă ne gândim la profilul alegătorului mioritic, micuțul și mlădiosul mogul are șanse foarte mari să fie și ales.

Propun și următorul cabinet:

premier- Tudor Barbu

ministrul justiției- Doru Pârv

ministrul turismului-Magda Ciumac

ministrul tineretului și sporturilor- Piticu’ porno

ministrul educației naționale- Elevul porno

ministrul de interne- Tolea Ciumac

ministrul de externe-Nikita

ministrul apărării naționale-Tarky

ministrul de finanțe- Stelian Ogică

ministrul sănătății-Roxy Manelista

ministrul culturii- Marian Valorosu’

purtător de cuvânt-Doru Iuga

Va rog să mă credeți că pentru alcătuirea acestui fabulos cabinet m-am documentat temeinic pe google. Recunosc rușinat că pe cei mai mulți nu-i știam. Mea culpa!

Completare: Hmm, parcă totuși l-aș pune pe Cioacă la Interne…