Tag Archives: rating

Lider de piață

TVR a fost lider de piață pe Parada de la Arcul de Triumf. Nu e o noutate. Și anul trecut s-a întâmplat la fel. Este măgulitor că românii aleg televiziunea publică pentru astfel de evenimente. Oricum, ratingul mare de ieri este o gură de oxigen pentru TVR, o stație muribundă, care a ajuns să se lupte cu Etno și Taraf TV. Mă tot întreb ce va fi după restructurare? De vreo jumătate de an, grila este plină de reluări. În afară de știri, emisiunea lui Moise și alte câteva, pe TVR nu poți vedea decât reluări! Televiziunea publică a ajuns să aibă rating mediu pe zi de 0,5. Știu site-uri cu mai mulți unici într-o zi. Chiar nu pot să înțeleg de ce conducerea a ales să plătească angajații ca să stea cu mâinile în sân. Chestia aia cu economia nu prea ține. Mă tem că, în ritmul acesta, nu peste mult timp, voi avea mai mare audiență publicând pe blog, decât difuzând la Telejurnal… Sper să mă înșel.

TVR a făcut rating cu Parada

Pe tronsonul orar 11-12, TVR 1 a fost urmărit, în medie, de 860.000 de persoane la nivel naţional (reprezentând un rating* mediu de 4,2% şi o cotă medie de piaţă** de 17,1%). Canalul 1 al Televiziunii Publice a avut cel mai mare rating atât la nivel naţional, cât şi urban. Astfel, între orele 11 și 12, 499.000 de români din mediul urban (4,3% rating mediu, respectiv 17% share mediu) au urmărit transmisiunea în direct a paradei militare. Paginademedia a făcut și clasamentul celor mai vizionate emisiuni din 1 decembrie. Parada este emisia TVR cu cel mai mare rating și ocupă locul 10 în topul general.

Puteți vedea Parada aici.

Sursa foto: www.gîndul.info

Cu un cap peste Iri

Iri a rămas singur în căsoaia de la Izvorani. Moni a rupt poarta ( la propriu) și a luat fetița. Nu a fost așa de simplu. Cei doi s-au luptat în avocați și executori judecătorești. Moni a avut de partea ei legea și, ca în filmele americane, binele a învins. Încleștarea s-a transmis în direct la tv. Nu-mi amintesc alte personaje autohtone care să fi beneficiat de o așa expunere. Antena și Realitatea s-au întrebuințat: care tv, reporteri, elicoptere. Transmisiunile au durat vreo 3 ore. Ratingul arată că poporul a gustat circul. Vineri, la prânz, Antena a avut peste 3 puncte de rating și Realitatea peste 5. Enorm! Mulți înfierează superior televiziunile comerciale. Eu nu i-aș acuza pe editori și producători. Mai ipocriți sunt românii care, în public, se dau consumatori de “Arte”, însă acasă o ard doar cu “Acces direct”, “Happy hour” și cu emisiunile lu’ nea Dan.

Crește întreținerea la OTV

Arestarea mogulului de garsonieră a aglomerat platoul OTV. Ecranul televizorului a înflorit, au apărut și mai multe ferestre și scrisuri.  OTV arată acum ca o pizza cu de toate. Ratingul crește, invitații-de la pitici care-și aprind bășinile la analiști de scară de bloc-vin în număr și mai mare. Grijă mare, băieți! Va crește și întreținerea…