Tag Archives: redacție

De ce nu scriu despre Antenă

Mai mult sau mai puțin tendențios, diverși internauți m-au întrebat de ce nu-mi dau cu părerea despre ceea ce se întâmplă zilele acestea la Antena 3? Ce, n-am păreri, îmi e frică? Păreri am destule, frică nu văd de ce mi-ar fi. caravana Antena 1Am 3 motive pentru care nu discut în public acest subiect:

1. am lucrat aproape un deceniu în Băneasa;

2. Maria lucrează acolo;

3. nu în ultimul rând, am foarte mulți amici în redacție: operatori, producători, șoferi, monteuri, prezentatori etc.

În aceste condiții, ar fi cel puțin nedelicat să mă apuc eu să critic. În cazul în care aș avea ceva de laudă, nu aș fi credibil. Cea mai bună soluție este să nu comentez public. Nu cred că România stă cu sufletul la gură, așteptând părerea mea pe acest subiect. Oricum, sunt destule opinii și pro și contra.

Fotografia a fost făcută-n 2007, la Buzău, în timpul Caravanei Antenei 1. Împreună cu Crina Abrudan, Simona Gherghe, Cristina Dochianu și cu băieții de la Directia 5, stăteam pe scenă, în fața câtorva mii de oameni. Printre spectatori erau și părinții mei.  

 

La TVR

Smaranda a vrut să vadă unde lucrez, așa că am dus-o în redacție. I-a plăcut calculatorul de pe biroul meu, pentru că e ” tot cu măr”. A fost intimidată de colegii care încercau să fie drăguți cu ea. Am mers și în platoul Telejurnalului și a fost foarte mulțumită pentru că eram doar noi doi. În timp ce am pus o voce pentru colegii de la Extern, a stat cu mine în cabina de sunet. Mi-a spus că, dintre redacția TVR și cea a Antenei 3, o alege pe prima. Probabil că Mariei îi spune fix pe dos. 🙂

Sma la TVR