Reportajul de pe pârtiile de la Cota 2000 va fi difuzat pe 2 februarie, în Telejurnalul de la ora 20.
Imagine: Dan Gecui & Romeo Stancu
Reportajul de pe pârtiile de la Cota 2000 va fi difuzat pe 2 februarie, în Telejurnalul de la ora 20.
Imagine: Dan Gecui & Romeo Stancu
În urmă cu 3 ani, eram invitat la Astra Film. Eram un reporter pierdut printre regizori. A fost frumos și intens. La proiecția reportajului din Țara Grasului sala a fost arhiplină, iar partea de Q&A s-a terminat doar pentru că trebuia să înceapă un film.
Ambasada României la Londra a trimis Sky News un drept la replică pentru reportajul dubios cu “traficanții de arme” români. Reprezentanța diplomatică a trimis o scrisoare de protest și la OFCOM, CNA-ul britanic. Cele două scrisori le puteți vedea aici și aici. Mai jos o știre din Telejurnal difuzată înaintea publicării scrisorilor.
Abia m-am întors din Portugalia. Am fost în Baza aeriană din 5 Monte Real, locul unde se pregătesc piloții români de F-16. Am filmat cu prieteni buni de la Baza 71 Câmpia Turzii și de la 86 Fetești, am vorbit cu instructorii portughezi. Am fost norocos și am zburat o oră și jumătate cu unul dintre cei mai buni piloți de acolo, lt.col. Afonso ” Jackal” Gaiolas. A fost EXTRAORDINAR, mai ales că am participat la o misiune de luptă aeriană. Suprasarcina maximă a fost 9,1 G și am suportat bine, adică nu mi s-a rupt filmul.
Săptămâna viitoare veți putea vedea o știre de 2-3 minute în Telejurnal. În prima săptămănă din decembrie va fi difuzat și un reportaj de 15 minute. Eu am niște imagini tari din aer, Romeo Stancu are unele frumoase de la sol.
P.S. În a doua fotografie se vede suprasarcina maximă atinsă în timpul zborului. Probe, nu doar vorbe.:)
Povestea unui om deosebit pe care l-am cunoscut în Afganistan: cpt. Tiberius Petre, comandantul unui comando al Forțelor Speciale. La mai puțin de 3 luni de la întâlnirea noastră, tânărul ofițer a fost ucis în timpul unei misiuni de capturare a unor lideri talibani.
Imagine: Dan Gecui
Montaj: Sebi Boteanu
Prin 2009, amicul Dan Gecui și cu mine am fost primii jurnaliști care au vorbit despre misiunile Foțelor Speciale ale MApN în Afganistan. Am primit în premieră acordul americanilor pentru a sta 3 săptămâni cu un comando mixt americano-român. Comandantul grupei cu care am stat a fost cpt. Tiberius Petre. La mai puțin de trei luni după filmare, tânărul ofițer a fost ucis în timpul unei misiuni de capturare a unor lideri talibani.
Imagine: Dan Gecui
Montaj: Sebi Boteanu
Cunoscuții mă întreabă ce experiență profesională m-a impresionat cel mai mult? Irak, Afganistan, Kosovo, Guantanamo? E greu să fac un top. Fiecare zonă fierbinte a avut particularitățile ei. Fiecare poveste dintr-o zonă dată peste cap este impresionantă. Oricum, o adevărată experiență a fost deplasarea în Japonia, la un an de la tsunami. Am stat o luna în cele mai afectate zone, inclusiv Fukushima. Oamenii mi s-au părut veniți de pe altă planetă. Deși pierduseră tot, nu-și rupeau cămașa de pe ei în fața camerei, așa cum vezi des la inundațiile de pe la noi. Își povesteau cu demnitate durerile și nu uitau să spună că au avut norocul să rămână-n viață și să o poată lua de la capăt. La un an de la dezastru, în anumite zone, autoritățile căutau încă dispăruții, nu puțini la număr. Era clar că nu mai puteau fi găsiți în viața, însă era o chestiune de tradiție. Încă mă întreb câte alte țări de pe planetă ar fi putut supraviețui unui dezastru de o asemenea magnitudine. Cred că foarte puține…