Tag Archives: Revoluția Portocalie

Simboluri reșapate

Iulia Timoșenko nu este vreun simbol pur al revoltelor din Ucraina. Nu! Este un politician bănuit de corupție, un fost premier incompetent, o oportunistă ( a fost în relații bune inclusiv cu Putin). Seară de seară, câteva săptămâni bune, am urmărit-o în timpul Revoluției Portocalii din 2004. Eram corespondentul Antenelor la Kiev. Timoșenko era o apariție : frumoasă, bine îmbrăcată, știa cum să le vorbească zecilor de mii de oameni din Piața Independenței. Era mai tot timpul lângă Viktor Iușcenko, dădea cu ușurință interviuri jurnaliștilor străini. După ce a ajuns la putere, imaginea a fost cu totul alta. Alianța cu Iușcenko s-a rupt relativ repede, ca premier nu a făcut mai nimic, iar la prezidențialele din 2010 a pierdut alegerile în fața lui Viktor Ianukovici. În 2011, Timoșenko a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Procurorii au acuzat-o că a semnat cu Rusia un acord pentru importul gazelor, condițiile fiind total nefavorabile Ucrainei. Acum câteva zile, ea a fost eliberată de Parlament, o mișcare nu tocmai democratică, dacă ne raportăm la valorile pe care Occidentul le promovează și le apără.