Tag Archives: USA

Feel the Bern

Împreună cu câțiva colegi de bursă, am fost să văd sediul de campanie din D.C. al lui Bernie Sanders, un socialist în vârstă de 74 de ani, senator de Vermont. bernie1Sanders se luptă pentru a fi nominalizarea democraților pentru prezidențiale. Mă așteptam să găsesc un sediu impunător, o clădire plină de voluntari. Am fost uimit să descopăr o modestă casă, un loc în care-și făceau veacul 3 tineri. Șefă era o domnișoară de doar 22 de ani. Ne-a vorbit cu înflăcărare despre Bernie, despre cum luptă el pentru egalitate și despre cum nu acceptă el donații de la bogați. Tânăra era covinsă că Sanders o va învinge pe Hillary Clinton și se va lupta pentru locul de la Casa Albă. Habar nu am dacă va fi așa, însă chiar nu mi-aș dori să aleg între Sanders sau Clinton și Trump sau Cruz. Asta nu înseamnă că noi am avut în România o ofertă prea bună…

berniebernie2

Vizita unchiului Joe

Vicepreședintele Biden va sta la București puțin peste 24 de ore. Înainte să plece spre Cipru, el se va întâlni cu președintele, premierul și va avea un discurs la Palatul Cotroceni. Nu întâmplător însă, imediat după ce a aterizat, a mers în Baza Aeriană 90 și s-a întâlnit cu militari romani și americani. Nu s-a văzut cu politicieni, demnitari, ci cu militari. E un semnal… Ca orice mare politician american, Biden a fost relaxat, natural. Discursul a fost bun: simplu și direct. O singură remarcă pentru cel care l-a scris: militarii românii nu au călcat niciodată în Fallujah. Prin 2004 și 2005, Dan Gecui și cu mine am fost de câteva ori cu pușcașii marini în zona respectivă. Să se fi referit la noi? 🙂 Lasând gluma la o parte, e din ce în ce mai clar că am putea avea baze NATO. Și noi și polonezii. Sigur, se va decide în toamnă, la summitul din Țara Galilor. Sau poate deja s-a decis?

biden1Biden

Somn ușor, Europa!

Angela Merkel a fost monitorizată de americani din 2002, înainte de a deveni Cancelar.  Der Spiegel susține că este în posesia unor documente care demostrează acest lucru și mai arată și că Obama știa despre ascultarea telefonului lui Merkel de prin 2010. Asta ne demonstrează că Unchiul Sam gândește-n viitor: îi monitorizează și îi cultivă pe liderii țărilor importante cu mult înainte ca aceștia să ajungă la putere. us embassyDe interceptări se ocupa un Centru special care funcționa ( și sigur mai funcționează) în Ambasada Statelor Unite din Berlin. În lume, SUA au în jur de 80 de astfel de unități clandestine de ascultare. 19 dintre acestea sunt în Europa. O fi și Bucureștiul pe listă? Poate. Nu cred că Big brother îi lasă de capul lor pe politicienii noștri, în condițiile în care au în Romania o componentă a scutului antirachetă și o importantă bază de tranzit. Sigur vor urma un ping-pong diplomatic, scandal, anchete și, la final, batista va fi pusă pe țambal. Eu cred că nu americanii sunt de condamnat. E normal ca ei să dorească să controleze tot. O mare vină o poartă serviciile occidentale de informații care au dormit în cizme și nu au mirosit nimic și nici n-ar fi mirosit dacă nu ar fi fost Edward Snowden. Somn ușor, Europa! Dormi liniștită. Statele Unite ale Americii (te) veghează!  

sursa foto: http://de.wikipedia.org/

Cu ambasadorul pe interzis

Azi, la ora 14 și 48 de minute, eram la intersecția Tudor Arghezi cu C.A. Rosetti. Stăteam la semafor pe o stradă foarte îngustă, cu sens unic. Din față… ce să vezi? A apărut coloana oficială a ambasadorului american: un mare Cadillac blindat și un jeep cu girofar, probabil de la SRI. Ce au făcut cei din garda diplomatului american? Au intrat pe interzis și au dat drumul sirenelor pentru ca noi, cei care circulam legal, să ne dăm un pic la o parte. În trecere, l-am văzut pe Mark Gitenstein pe bancheta din spate a Cadillacului.

Domnule Ambasador,

Inainte să ne dați sfaturi legate de justiție, confiscarea averilor, nu ar fi bine să vă învățați subalternii să respecte legile țării în care ați fost acreditat? Oricât de ocupat ați fi și oricât de rigide ar fi regulile legate de siguranța dvs., nu cred că ar fi rău să ne dați o lecție și în materie de circulație și să vă rugați colaboratorii să respecte semnele. Mai ales că noi nu am uitat cum un pușcaș american băut a omorât un român ( întâmplător un cunoscut rocker-Teo Peter) și nu a pățit mai nimic. În virtutea protecției oferite de Convenția de la Viena din 1961, el a fost scos pe șest din România și pedepsit ” exemplar” de un Tribunal militar american. Dacă ați uitat cumva, Van Goethem a fost achitat de jurați și, în primă instanță, țara dvs. a vrut să despăgubească cu 8000 de dolari familia victimei.

Cu stimă,

Adelin Petrișor, bursier al Departamentului de Stat și un sincer admirator al sistemului de drept american

P.S.  Din câte am înțeles de la serviciul de presă al Ambasadei, traseul dvs. a fost stabilit în colaborare cu poliția și SRI. Domnule ambasador, cereți-le măcar să schimbe semnul. La cât de obediente sunt autoritățile noastre în relația cu țara pe care o reprezentați, s-ar putea să vă construiască un pasaj subteran.

Irakul în cifre

Astăzi se încheie oficial războiul din Irak, război început de Bush ăl’ mic pe 19 martie 2003. După 7 ani de lupte, bilanțul este următorul:

-Statele Unite au pierdut 4421 de soldați și au înregistrat 32000 de răniți;

-Marea Britanie a avut 179 de morți;

-Coaliția a pierdut 139 de militari;

-în jur de 100.000 de irakieni au murit (potrivit Iraq Body Count);

-Statele Unite au băgat în război în jur de 800 miliarde de dolari;

-Marea Britanie a cheltuit aproape 15 miliarde de dolari;

În ciuda “eforturilor” Coaliției, Irakul este în continuare plin de probleme: tensiuni între șiiți și suniți, kurzii din nord vor independența și celulele Al-Qaeda sunt destul de puternice.

S-a meritat?