Tag Archives: vizită

Vizita Papei Francisc

“Să sperăm că nu va ploua”, le-a spus Papa jurnaliştilor în timp ce zbura către România. Şi într-adevăr, prin prezenţa sa, Suveranul Pontif a contrazis toate previziunile meteo. Fără excepţie, în fiecare loc unde Papa Francisc a fost aşteptat, ploaia s-a oprit chiar înainte de sosirea Sanctității Sale, iar soarele a învăluit sutele de mii de oameni veniţi să-l vadă.

Vizita unchiului Joe

Vicepreședintele Biden va sta la București puțin peste 24 de ore. Înainte să plece spre Cipru, el se va întâlni cu președintele, premierul și va avea un discurs la Palatul Cotroceni. Nu întâmplător însă, imediat după ce a aterizat, a mers în Baza Aeriană 90 și s-a întâlnit cu militari romani și americani. Nu s-a văzut cu politicieni, demnitari, ci cu militari. E un semnal… Ca orice mare politician american, Biden a fost relaxat, natural. Discursul a fost bun: simplu și direct. O singură remarcă pentru cel care l-a scris: militarii românii nu au călcat niciodată în Fallujah. Prin 2004 și 2005, Dan Gecui și cu mine am fost de câteva ori cu pușcașii marini în zona respectivă. Să se fi referit la noi? 🙂 Lasând gluma la o parte, e din ce în ce mai clar că am putea avea baze NATO. Și noi și polonezii. Sigur, se va decide în toamnă, la summitul din Țara Galilor. Sau poate deja s-a decis?

biden1Biden