A fost o zi cu vreme perfectă în puținele stațiuni montane de la noi în care s-a putut schia. Marea problemă a fost aglomerația. La Sinaia, cozile s-au format înainte să pornească instalațiile de transport pe cablu. În momentul în care am filmat noi, la Cota 2000 erau, potrivit Jandarmeriei Montane, peste 2000 de oameni, din care vreo 1500 erau schiori. De-a lungul zilei însă, pe domeniul schiabil au urcat în jur de 6000 de oameni, susține primarul orașului Sinaia. Problema cea mai mare a pârtiilor de aici a rămas, din nefericire. Instalațiile sunt împărțite între primărie și o companie privată. Dacă ai vrea să schiezi pe toate pârtiile deschise aici, ar trebui să cumperi skipass de la fiecare și asta ar înseamnă 265 de lei pe zi, într-o zonă cu 13-14 km de pârtii. Bineînțeles că oamenii nu aruncă cu bani și trebuie să aleagă între 120 de lei / zi pentru Valea Dorului ( instalațiile Teleferic) și 145 de lei/ zi pentru Valea Soarelui (instalațiile primăriei). Deci poți avea pass unic valabil pe pârtii din Austria și Elveția sau Italia și Elveția, dar nu poți face asta la Sinaia…