Managementul Antenei 3 a hotărât să scoată de pe post revista presei făcută de Anca Florea. Un motiv oficial nu există, iar invocarea unui rating scăzut nu prea merge. Pe tronsonul 8,05 -8, 55, Anca făcea scoruri bune, situându-se de obicei peste competitorul direct, RTV. Surse din televiziunea din Băneasa suțin că în luarea deciziei ar fi cântărit mult și relațiile destul de încordate pe care se pare că Anca le avea cu colegii de emisiune. Sincer să fiu, acest lucru mă miră. O știu pe Anca de ani de zile și mi s-a părut un bun coleg și un om de bun-simț. În locul Ancăi, Antena 3 are acum un jurnal lung de la 8 la 9, ceea ce nu e tocmai rău în condițiile în care televiziunile de știri de la noi au început să aibă vorbărie mai multă decât „hard news”. Anca nu a primit nicio altă emisiune și este- cum spun militarii- la dispoziția conducerii.

Completare: ” Nu am avut niciun conflict cu nimeni din redacție sau din departamentul tehnic”, mi-a declarat Anca Florea în urmă cu puțin timp. ” Mihai Gâdea m-a informat că, împreună cu o altă colegă de la Antena 3, voi lucra la o altă emisiune”, a mai spus Anca.

21 thoughts on “Anca Florea scoasă din grilă”
  1. e „un mircea badea” mai calma mi se pare…si are niste comentarii de fff bun simt si direct la obiect…numa decizii aiurea sau luat la antena il ultima perioada 😐

    1. Americanu, nu s-au luat doar decizii greșite. E ușor pentru noi de pe margine să judecăm. Stai să vezi. Poate Anca va primi o altă emisiune cu expunere și mai mare. Cine știe?

  2. adeline mai documenteazate cu raitingul pe tronsonul ala, sau ai omis sa specifici ca ceea ce ai scris tu e varful, dar te pot eu completa cu minimul de 0,1 sau 0,2 la concurenta cu gsp sau n24.

    1. George, citește mai atent. Nu am avansat nicio cifră legată de rating, ci am spus că per total era peste RTV. Singurele cifre din textul meu sunt 8,05 și 8,55, adică orele între care se difuza emisiunea Ancăi.

  3. poate au scos-o din cauza avantului tovarasesc cu care se pusese sub steagul lui Dan Diaconescu OTV zilele trecute…bleah!

    1. Curly, nu știu ce a mai dezbătut Anca. La ora aceea eu o hrănesc pe Smaranda. Mi se pare mult mai important și plăcut.:)

  4. eu la ora aia imi fac nod la cravata pe langa televizorul care bazaie….inca un motiv sa ma gandesc mai serios la un copil – nu mai ai timp pt prostii :))

  5. nu imi vine sa cred … Anca era motivul pentru care deschideam televizorul dimineata…. pe astia doi chiar nu am chef sa ii vad, sunt doar niste citiori de promptere. Revista presei era super !!!
    Anca hai inapoi!!!!

  6. o tipa desteapta si spontana, ce placere era sa o urmaresc!! credeam ca e in concediu si abia asteptam sa se intoarca.

    o mizerie.

  7. Da, de acord, avea niște comentarii bune, dădea sens enunțurilor de știri rostite de mădălina și ovidiu.Sunt convins că nu ai cum la ora aia să ai rating, toată lumea e la serviciu, dar cine era acasă cu siguranță era tentat să audă revista presei cu anca.

  8. Credeam ca e doar in vacanta…
    Decizia asta mi-a stricat bioritmul! Era perfect: seara Mircea Badea si dimineata Anca Florea.

  9. si eu credeam ca d-na Anca este in concediu si o asteptam cu drag si nerabdare sa se intoarca!Atrecut si 1 aug si…nimic! Am intrat aici si aflu cu stupoare ca nu mai are emisiune! Ce mare pacat!!O urn-maresc de mult,inca de la Radio.Are genul de umor destept mai rar,daca nu rarisim, in ziua de azi! dar nu doar umor.Primeai si informatia necesara si comentariul inteligent.Consider ca era potrivita la Revista presei.Era o placere s-o asculti,mai ales cand ,in ultimele emisiuni dialoga cu cei doi prezentatori(inteligenti si ei!Sper din tot sufletul sa i se gaseasca locul potrivit!Ar fi pacat ca Antenele sa piarda un mo de asemenea valoare!Mizez pe flerul,inteligenta si bunul simt al D-lui Gadea pe care-l pretuiesc mult.Va rugam dati-ne-o inapoi pe simpatica Anca!

  10. Si eu credeam ca d-na Anca este in concediu si o asteptam sa se intoarca! Am intrat aici si aflu cu stupoare ca nu mai are emisiune! Ce mare pacat! O urmaresc de mult,inca de la Radio de cand facea matinalul cu Paul Grigoriu, erau un cuplu sclipitor si Anca a dovedit ca a ramas la fel. Subscriu intru totul la aprecierile Corinei de mai sus si ma incred si eu in inteligenta si bunul simt al D-lui Gadea pe care il rog sa o aduca inapoi.

  11. Draga Adelin,gluma-i gluma….dar acuma sincer:unde sa-i scriem lui Mihai Gadea si sa-l rugam sa reconsidere grila?Da-ne un sfat! Plus ca acum a disparut si Ovidiu,care era si el spumos,asa mucalit cum era….dar le zicea bine si la obiect.Apoi,daca e vorba de alta viitoare emisiune,n-ar fi bine sa ne zica si noua?Dar nu de genul:ce a mai mancat Cotabita(nu ma iau de el caci chiar imi place omul),si chiar pe comentarii de revista a presei.

  12. pt elena, corina si restul salonului de coafura/epilare/manikiura: mai fetelor, in lumea normala NU vorbeste nimeni cu „d-na Anca”, e mai simplu sa-i spui Anca sau Anca Florea. Sa nu ne formalizam mai mult decat este nevoie. Cand insa intra pe usa la voi sa-si faca permanenta si unghiile, bateti din palme ca a venit d-na Anca.

Dă-i un răspuns lui Adelin Petrisor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.