În deplasarea din Japonia, guvernul nipon ne-a făcut o surpriză: biletele de avion nu au fost la economic. Am descoperit cât de ușor te poți obișnui cu binele. Mai zburasem la business, însă pe distanțe scurte, în Europa. 
A fost primul meu zbor lung la o clasă superioară. Cele 13 ore de zbor s-au scurs altfel într-un scaun imens (care se transformă rapid în pat), cu meniu de restaurant de lux și un sistem de divertisment de ultimă generație. Grasu’ ( un tip de 1,81 m și vreo 100 de kg) a stat și el relaxat, fără genunchi la gură și fără cotiere pe post de corset. Totul este senzațional, însă doar în momentul în care altul plătește biletele. La întoarcere, după doar două zboruri la business, Grasu’ m-a întrebat cu voce tremurândă:
– Petre, cum dracu’ mă întorc eu la economic acum? Cum?
– Foarte simplu, prietene. Cum ai făcut-o și până acum: sugi burta, te strecori în scaun și bei o tărie ca să vezi viața în culori mai frumoase, i-am răspuns hlizindu-mă. Sau nu mai pleci nicăieri și rămâi cu amintiri frumoase.
Cât de ușor e în viață să treci de la economic la business și cât de greu este drumul invers… 🙂
Asta a fost doza mea de ris pe ziua de azi. Multumesc 🙂 Propun ca urmatorul volum sa se intituleze „Eu si Grasu’-san prin lume”
inchei seara zambind…m-au binedispus randurile scrise de tine.