În aprilie anul trecut, Mihai Florea și cu mine am fost primii jurnaliști din România care au filmat într-o secție de Terapie Intensivă COVID. Am făcut un reportaj de vreo 6-7 minute în Spitalul Suceava, cea mai încercată unitate medicală în acel moment. Nu a fost ușor să convingem armata (spitalul era condus de un medic militar) și Consiliul de Administrație al spitalului sa ne permită accesul în zona roșie. Mult mai greu a fost însă să-mi conving șefii să ne lase să plecăm acolo. Degeaba i-am explicat PDG-ului din acel moment (în prezent colega mea de la HR) că misiunea Televiziunii Publice este informeze oamenii în crize ca aceea. Șefa TVR mi-a zis că deplasările sunt interzise de Comitetul Director și că am o altă șefă la Știri…să-și asume ea. Consilierii PDG-ului îmi dădeau dreptate la telefon, însă îmi spuneau că nu o pot convinge. Nici șefa mea directă nu a fost de acord din prima. După ce m-am agitat vreo 2-3 zile, am primit undă verde de la Directorul Știrilor, însă abia după ce eu și operatorul am semnat o hârtie prin care ne-am asumat răspunderea pentru orice ar fi mers prost. Am condus eu pentru că am zis să nu mai expunem și o a treia persoană. În acel moment, Suceava era considerată Lombardia României. În cele două săptămâni de izolare de după nu am primit niciun telefon de la vreun șef sau șefuleț care să fi vrut să vadă dacă suntem ok sau dacă avem nevoie de apă, mâncare, ceva. Ba mint, o colegă producător m-a întrebat dacă am concediu medical pentru acea perioadă. 😁 Au fost în schimb colegi care au venit să mă vadă la balcon și să-mi lase prăjituri la ușă. În fine, am fost, am făcut reportajul și …. surpriză! TVR s-a lăudat cu premiera în raportul de activitate pe 2020, document trimis Parlamentului. Vedeți mai jos fotografia mea și o bucată de text. Deci a fost bine că am insistat, nu? Mda, noi să fim sănătoși. Ipocrizia a apărut odată cu omul. Omul de televiziune vreau să zic. 🙂

One thought on “Despre ipocrizie”
  1. Adeline, bravo tie, mereu ai fost un pionier. Asa ca, la fel ca pionierii, tot inainte! 🙂 Sa inteleg ca gradea e acum la resurse umane????? Nu stiam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.