Eram într-un avion spre Paris, imediat după decolarea de la Otopeni. Stăteam de vorbă cu amicul Romeo. Nu vă imaginați că urlam unul la altul sau că foloseam vreo portavoce. 
Nu, eram unul lângă celălalt.
– Aaaalo, aaaalo, vorbiți cam tare, am auzit vocea stridentă a unei femei. Și ca se se asigure că am înțeles mesajul, domnișoara a și dat câteva palme-n spătarul scaunului meu.
Am tăcut. Nu am vrut să riscăm să ne luăm și bătaie. 🙂 Romeo a dormit, iar eu am citit. Am fost însă răzbunați de un bebeluș. Micuțul a plâns serios în vreo câteva reprize. S-a asigurat că-l aud și cei de la sol. Aaaa, au mai fost și „nesimțiții” ăia din echipaj care nu au fost în stare să facă anunțuri în șoaptă. Și motoarele alea zgomotoase care (din fericire) nu s-au oprit nicio secundă. Să vă spun și câteva vorbe despre sensibila domnișoară: era româncă, tânără și foarte nervoasă.
NF?
Hormonii …
Cred că educația…