Sorina Matei mi-a spus o poveste hazlie legată de deprofesionalizarea breselei noastre. O reporteriță intrată recent în echipa Realității tv și parașutată la Parlament a reușit să lase cu gura căscată pe toată lumea. După o declarație a lui Mircea Geoană, al doilea om în stat, fata a întrebat candidă:

-Cum vă numiți?

-Ăăăă. Mă cheamă Mircea, a zis încurcat președintele Senatului și i-a întors spatele.

Mi se pare foarte tare să fii acreditat la Senat și să nu-l cunoști măcar pe președinte. Încerc să-mi imaginez ce i-ar fi răspuns unul ca Becali…

26 thoughts on “Mă cheamă Mircea”
  1. Probabil ca trebuia sa ii puna o intrebare (sarcina de serviciu presupun), si asta a fost singura care la care s-a putut sa se gindeasca 🙂

    1. Ioana, am lucrat cu cele trei pe care le-ai enumerat și crede-mă că știu ce fac. Sunt reporteri buni. Este vorba de o fată nouă adusă normal…pe bani puțini.
      VirtualKid, asta da balansare.:)
      Ana, PR-ul își face treaba, dar nu poate ține pasul chiar cu toți abulicii…
      Ioana 2, Realitatea are și oameni foarte buni. În ultima vreme, din cauza lipsei banilor, mulți dintre reporterii cu surse au ales să plece. Vezi Citre. În locul lor au adus și ei ce au găsit pe bani puțini…

  2. Adelin ..spui mai sus ca au probleme cu banii de ce crezi ca s-a ajuns aici ?
    Si cum de Antena 3 a gasit bani pt Citre ?..pt cei de la Subectiv ..? Sau se incadreaza la categoria mercenari si la urmatoarea oferta primita se cara din nou !
    In cazul asta daca te vrei televiziune serioasa nu prea poti sa te bazezi pe genul asta de oameni ..de loialitate ce sa mai vorbim !
    Imi place politica foarte buna a celor de la Mediapro..odata plecat de la ei nu mai calci in veci inapoi . Cu cat sunt astia platiti de nu pot fi cumparati asa usor sa plece dintr-un loc in altul ?? Ca nu cred ca sunt diferente mari de salarii intre trusturi . Sau sunt ?

    1. Ali, probleme cu banii sunt din cauza managementului defectuos. Asta e… Oamenii nu sunt mercenari. Ei trebuie să-și facă meseria și să fie plătiți pentru asta. Ei au rate, au copii, au facturi de achitat. Ție ți-ar plăcea să lucrezi și să iei banii din când în când? Ar pleca ei și mai mulți din Realitatea, dar nu prea mai au unde… oricum pe termen mediu sunt convins că RTV iși va reveni finaciar. Este un brand prea puternic. Sunt diferențe salariale între trusturi, dar și în interiorul lor.

  3. […] 04/08/2010 ce-am mai citit pe la vecini Posted by iulicika under Pe fereastra | Etichete: bloguri, guvern, pensionari, politisti, revista, ziarist | 1 Comment  Dacă stiti cumva o televiziune serioasă, care să urască tocsourile si să vrea un corespondent de război, vă rog spuneti-mi si mie. Dacă nu găsesc ceva până la toamnă, voi accepta si un post de reporter responsabil cu inundatiile, accidentele si înmormântările de vedete. , zice Adelin intr-un post pe blogul lui. este o gluma, desigur, dar una amara. din pacate , are dreptate.  se pare ca in presa au ramas vacante doar asemenea posturi. mai cititi si asta. […]

  4. Sper ca Vantu culege ce a semanat !!
    Omu asta a destabilizat piata televiziunii la un moment dat prin salarii aberante care nu se justificau prin publicitate adusa de tv
    Sincer eu de eram Intact nu-i mai primeam inapoi pe cei care au plecat !!
    Oricum pe piata vor exista in viitor doar trusturile lui Sarbu si a fam Voiculescu !
    Restul daca vor mai ciupi ceva bine ..daca nu nu . Si afara doar primii doi conteaza ..
    Asta cu revenirea financiara ..e greu ..pt ca Ro nu cred ca poate suporta 2 tv de stiri ! Macar ala sau aia care au facut A3 au facut-o cu cap pt ca A3 fara A1 nu putea exista .

    1. Ali, nu sunt de acord. românia poate avea lejer 2 televiziuni de știri. Cu probleme sau fără, Realitatea este încă peste Antena 3 ca rating all day. Antena căștigă prime-time-ul. Cât despre ăia care au făcut A3, ei sunt: Oancea, Petreanu, Mitroi, Rădulescu, Basoc, Moga. Au avut grijă patronii să-i mătrășească pe cei mai mulți dintre ei. În semn de mulțumire. :)))

  5. As putea adauga un comentariu. Atunci cand iti place ceea ce faci si ai microbul in sange, banii nu mai sunt elementul principal atunci cand iei in calcul schimbarea locului de munca. Si ma refer punctual la televiziunile amintite anterior. Ceea ce ofera una este posibil sa nu ofere si cealalta. Insa in ambele locuri sunt oameni care te motiveaza sa faci tot ce poti pentru o ” stire” dar sunt si altii care darama din ambitie ceea ce altii s-au chinuit sa construiasca. Caci… asa e in tenis 🙂

    1. Ilinca, ai dreptate. Și în RTV și în A3 sunt oameni foarte buni, dar și pupincuriști de căcat care habar nu au presă.

  6. Din astfel de fatuci pot iesi reporteri buni. In 2006 unul din reporterii Rtv, la o sedinta comuna a parlamentului, dupa o declarataie a lui CVTudor, isi intreba colegii „Cine e sta si de la ce partid, ca trebuie sa scriu pe caseta, sa stie aia in redactie ce sa scrie pe burtiera”. Acum iar acum este un reporter parlamentar apreciat…

  7. ah, ce-mi vine sa-i scriu numele aici. asa m-au mancat buricele degetelor si prima data cand am auzit asta! sa o fac?! sa nu o fac?! evident… NU! sunt lucruri care nu se fac.
    adelin, aminteste-ti ca au fost oameni in jurul nostru care ziceau – daca nu-mi iese cu prezentarea, ma fac reporter. sau… macar reporter sa ma angajeze… 🙁

  8. are dreptate brindusa, toate se invata pina la urma, important e sa ai ambitie. Respectiva care intreba cine e CV Tudor scria cuvint cu cuvint ce spune fiecare in sincron, apoi era sunata din redactie si intrebata care-i stirea, nu stia sa spuna. Aparea ceva pe agentii si era sunata din nou, a zis ala asa ? Se auzeau foile fasaind, tacere zeci de secunde, apoi raspuns victorios, DA, a zis, iti spun exact. Dupa 3 ani, dadea probe de prezentare…tu ai zis adelin o intamplare hazlie, eu i-as spune mai degraba trista

    1. Dia, presa începuse să se profesionalizeze atât cât se poate profesionaliza o breaslă din ” dezvoltata” Românie.

Dă-i un răspuns lui Adelin Petrisor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.