Zilele trecute, fiind reporter de seara, am transmis de la întoarcerea Lotului Paralimpic. Am avut invitați în direct doi oameni care m-au încarcat cu energii pozitive: Eduard Novak ( ciclistul cu două medalii la Londra) și șefa Comitetului Paralimpic Român, Sally Wood Lamont, o scoțiancă senzațională. 
Novak este tipul adevăratului luptător, echilibrat și plin de modestie. A dovedit că o proteză nu poate împiedica un om să facă ciclism de performanță, dacă omul își dorește asta cu adevărat. Povestea lui Sally mi se pare însă și mai frumoasă. În 1993, femeia a venit în România și a fost impresionată de suferințele copiilor cu handicap. Cei mai mulți ar fi donat, așa ca să-și liniștească sufletul. Nu și Sally! A vândut casa moștenită de la părinți și s-a mutat la Cluj. Ea este acum sufletul mișcării paralimpice din România. Umblă din poartă-n poartă și strânge banii pentru sportivii ei. Pe an, de la stat, primește 25.000 de euro. Sally este un om de la care putem învăța voluntariatul. Dai și nu primești bani. Primești lucruri mult mai prețiose: recunoștința și admirația semenilor. Jos pălăria pentru Sally Wood Lamont și superoamenii de care ea are grijă!
PS
O felicit pe Ecaterina Andronescu pentru că și-a găsit timp să-i salute pe sportivi. Dacă la revenirea olimpicilor s-au înghesuit mulți demnitari, la sosirea lotului paralimpic, ea a fost singurul ministru.
Iar eu te felicit pe tine Adelin,pentru articolul scris !!
Adelin, daca lipsea si dna ministru, atunci cine sa mai fi fost din partea statului roman acolo?! Dansa are sportul in „ograda” domniei sale! Si nu o suspectez neaparat de spiritul datoriei 🙂 FELICITARI CELOR CARE REUSESC SA NE FACA SI PE NOI MANDRI DE PERFORMANTA LOR!