Smaranda a început școala. Are 5 ani și 9 luni și este clasa zero. Nu ne-a fost ușor să o dăm anul acesta. Inițial, ni s-a părut prea mică, însă nici nu am vrut să ajungă să intre în clasa întâi la aproape opt ani. M-am gândit că până la urma urmei și eu am mers în clasa întâi la 6 ani și 2 luni și n-am murit. Prima zi de școală a Smarandei a fost așa cum mă așteptam: cu copii în careu, cu părinți emoționați, cu discursuri ale profesorilor și cu o mică slujbă. 
Ce mi-a plăcut foarte tare a fost că fiecare boboc a primit un borcanel în care erau 3 frunze de hârtie. După ce au scris pe ele 3 dorințe, copiii le-au înapoiat învățătoarei, care a promis că îi va ajuta să le îndeplinească. Seara, imediat ce a ajuns acasă, Sma a trecut la completat. Pe prima a scris că-și dorește să știe tot. Cea de-a doua a fost să-și găsească cutia de mâncare pe care o credea pierdută, iar cea de-a treia a fost să nu-i mai fie frică de nimic. Prima dorință m-a făcut să râd în hohote, gândindu-mă că nici măcar NSA nu și-a propus să afle chiar tot. Maria mi-a adus aminte că Smaranda ne-a mai surprins și în trecut. Întrebată fiind care ar fi cea mai importantă dorință pe care ar vrea să o vadă îndeplinită, ea a răspuns senin:
– Aș vrea să am un aparat care să-mi îndeplinească orice dorință! 🙂
Foarte creativa cea mica, imi place modul cum gandeste si asta am constatat in ultima perioada la multi copii. S-au dezvoltat destul de mult si e un lucru bun, problema apare doar atunci cand sunt pusi pe drumul gresit, pentru ca posibilitati au.