Primul reportaj din Siria.

Vă reamintesc că am fost în Siria la invitația autorităților și am fost în permanență însoțiți de reprezentanți ai regimului și sirieni din comunitatea din România.

 

8 thoughts on “Siria”
  1. Deci, cum ar veni, demonstranții sirieni au fost omorâți prin „înăbușire” de niște zilieri drogați. Aceștia sunt arestați, condamnați deja, și așteaptă liniștiți executarea sentinței, dând interviuri până atunci… După ce vor fi „omorâți” probabil că acestora li se vor face alte ID-uri și lumea va fi mult mai liniștită și muuult mai sigură… Foarte tare!

  2. Cam cusut cu ata alba…dar nah oricum situatia pare a fi mai buna decat in libia sau egipt…adica ma refer ca autoritatile cat de cat tin situatia sub control..

  3. Ce făcătură ordinară! Mă gândesc numai la amărâţii ăia trei câtă bătaie au luat şi câte ameninţări au primit să ajungă în punctul în care să recunoască orice. Doamne ce blestem sunt dictaturile astea nenorocite, poate înţeleg ceva din filmările astea şi nostalgicii de la noi. Iar pentru tine, ca ziarist, o astfel de conferinţă de presă mi se pare o culme a frustrării…poate greşesc. alex.

    1. Dudian, e greu. E neobisnuit. Ai de ales intre a nu intra in tara si a intra controlat. E mai bine sa mergi acolo, chiar daca de multe ori e frustrant…

  4. De ce nu este anexată în această imagini raport al miliţiilor a familiei domnitoare în Siria,o calcă în picioare organismele de demonstranţi, sau un film care prezintă unele dintre soldaţii care se comanda la şi l-au băte unul dintre copii să se închine imaginii clip Bashar al-Assad, sau video care prezinta deţinuţi în şcoli, terenuri de joacă şi grădiniţe, care sa transformat în închisori după manifestanţi au umplut închisorile care cer numai libertate
    Ştii cine a ucis copilul Hamza al-Khatib, iar copilul Hajar al-Khatib, şi cele 168 de copii ucişi de către armata şi serviciul de poliţie şi Secret pentru a preveni părinţi de la să iasă pentru a demonstra, durerea Charlie că numărul de decese de manifestanţi ca Amnesty International şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite se ridica la 3500 de persoane în mâinile forţelor de securitate, Al-Asadi , şi că acest număr ar putea fi de până la de patru ori

    Oamenii din au dreptul la libertatea ?

Dă-i un răspuns lui Adelin Petrisor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.