St. Jude este poate cel mai bun lucru care se întâmplă în Memphis. Este un spital care luptă să îi salveze pe copiii cu cancer. St. Jude a fost înființat prin 1962 de Danny Thomas, un actor și producător american de origine libaneză. St.Jude4Omul a dorit ca în spitalul său să fie tratați copiii cu probleme grave, indiferent dacă au sau nu bani și indiferent din ce țară vin.  Și asta chiar se întâmplă, deși St. Jude trăiește DOAR din donații și diverse granturi. Da, aici sunt tratați într-un an în jur de 5000 de copii, adolescenți și tineri cu vârsta de până la 21 de ani, toți cu diverse forme de cancer. Bugetul zilnic al insituției este de aproape 2 milioane de dolari, asta înseamnă peste 700 de milioane pe an. Oameni disperați St.Judede peste tot din lume trimit în Memphis dosarele copiilor loviți de cumplita boală. Cei care nu-și permit primesc chiar și bani pentru transport si cazare pentru însoțitorii pacienților. St. Jude are vreo 4000 de angajați. Câteva sute nu sunt nici doctori, nici asistente. Sunt oameni de știință care se străduiesc să găsească noi tratamente. St.Jude3Potrivit statisticilor oficiale, rata de succes pentru vreo 200 de forme de cancer a ajuns cam 65%. Pentru cele mai comune forme este însă de peste 90%. Printre cercetătorii care lucrează la St. Jude sunt și 5 români. Eu l-am întâlnit pe Luigi Iconaru, doctor în chimie organică. În urmă cu 6 ani, el a venit aici la o bursă postdoctorală și… a rămas. Soția sa (tot româncă) a lucrat și ea în cercetare în spital, însă a preferat să treacă la catedră. L-am întâlnit pe Luigi chiar în ziua în care împlinea 40 de ani. Nu prea am avut timp să stăm de vorbă pentru că noi ne grăbeam să plecăm spre o altă întâlnire aranjată de US German Marshall Fund. Nu am apucat să-i spun cât de mândru sunt să găsesc acolo cercetători români. Seara, când abia ajunsesem acasă, am primit un mesaj de la Luigi. Mă întreba unde stau pentru că voia să vină să mă ia la el la masă. Nu am scăpat, deși a doua zi trebuia să plec spre aeroport la 5 dimineața. Niciodată nu mi-a fost rușine cu pașaportul românesc. Niciodată! După ce am văzut însă că niște oameni de știință români luptă într-un mare spital din SUA ca să le prelungească viața copiilor loviți de cancer, am fost și mai mândru.

Detalii despre St. Jude găsiți aici.

St.Jude1St.Jude2

One thought on “St. Jude”
  1. Vâd acolo, într-o imagine surprinsă de dumneavoastră, un mesaj cu „Faith in God”. Unde o fi „liberalo progresistul” Cernea să protesteze? Sau diverşii răspândaci de pe feisbuci.

Dă-i un răspuns lui Donkeypapuas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.