Category Archives: România

Dezechiparea


Cadrele medicale se pot infecta cu noul coronavirus chiar și dacă au echipament de protecție. Cei care intră în zonele cu COVID-19 poartă: cizme de cauciuc, combinezon, capelină, mască, ochelari, vizieră și 3 perechi de mănuși. Echipamentul este sigilat cu bandă adezivă în zonele: față, gât și mâini. Dezechiparea este destul de complicată și de fiecare dată trebuie să ai foarte mare grijă. Inițial, treci printr-o poartă cu UV și dezinfectant. Trebuie să-ți scoți echipamentul într-o anumită ordine și să ai grijă să nu atingi nicio parte care ar fi putut fi contaminată. Practic, după fiecare obiect dat jos îți dezintectezi mănușile timp de 20 de secunde. Dezechiparea durează deci destul de mult. Graba poate duce însă la infectare…Imaginați-vă însă că medicii, asistentele, infirmierele și brancardierii fac asta după ture extenuante de 8 sau chiar 12 ore, timp în care nu au băut apă, nu au mâncat și nu au mers la toaletă…

Secția ATI a Spitalului Suceava, în prima linie a luptei cu COVID-19

EXCLUSIV! În cel mai mare focar de coronavirus din România, cel de la Suceava, câteva sute de cadre medicale se luptă să ţină deschis Spitalul Județean de Urgenţă. De funcționarea lui depind, la nevoie, jumătate de milion de oameni. La două săptămâni după ce militarii au preluat conducerea, în spital sunt internați și tratați în jur de 600 de bolnavi de Covid-19. Câteva zeci sunt în stare gravă, la ATI, iar medicii și asistenții luptă pentru fiecare respirație a acestora. O echipă a TVR a filmat în, probabil, cea mai încercată secție de terapie intensivă din țară. Un reportaj exclusiv de Adelin Petrișor și Mihai Florea. Atenție, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!

În reportaj sunt intervievați: dr. Dănuț Bărbunc, șef secție ATI, Spitalul Suceava, col. dr. Daniel Derioiu, comandant, Spitalul Suceava, dr. Laura Coca, șef secție Ginecologie, Spitalul Suceava și dr. Dana Murariu, șef secție neonatologie, Spitalul Suceava.

Medicii veterinari și biochimiștii ANSVSA, în lupta cu COVID-19

Mai multe laboratoare ale ANSVSA din capitală și din țară prelucrează teste pentru COVID-19. În 3 săptămâni, medicii veterinari și biochimiștii au procesat 3000 de astfel de probe. Deși ajută în lupta cu COVID-19, angajații ANSVSA nu au primesc deocamdată niciun fel de spor.

Echipajele Ambulanței, mereu în prima linie

Sute de angajați ai Serviciului de Ambulanță București- Ilfov își riscă zilnic sănătatea intervenind la toate cazurile raportate la 112. Dovada că meseria lor este printre cele mai riscante o reprezintă statisticile cu cadrele medicale infectate. Ultima raportare arată că peste 800 de cadre medicale au COVID-19. De altfel, prima victimă din sistem răpusă de noul coronavirus a fost un ambulanțier din Suceava. În ciuda riscurilor, cei de la Ambulanță continuă să salveze vieți. O echipă a Știrilor TVR a însoțit pe teren un echipaj din Capitală. Un reportaj exclusiv de Adelin Petrișor și Romeo Stancu.

EXCLUSIV! Povești din linia întâi: suspect de COVID-19 la UPU Floreasca

Sute de cadre medicale din camerele de urgență ale spitalelor din România își pun în pericol sănătatea și chiar viața în lupta cu noul coronavirus. Riscul ca un pacient care vine pentru cu totul alte probleme grave de sănătate să fie infectat cu SARS Cov 2 este foarte mare. În jur de 200 de medici și asistenți fac eforturi și țin deschisă Camera de gardă a unuia dintre cele mai mari spitale de urgență din România, Spitalul Floreasca. O echipă a TVR i-a filmat azi la treabă pe cei aflați în linia întâi chiar în momentul în care trimiteau la Matei Balș un pacient suspect de COVID-19. Un reportaj EXCLUSIV de Adelin Petrișor și Romeo Stancu.

Termo- scaner românesc

Două companii din industria de Apărare au dezvoltat un aparat care măsoară de la distanță temperatura oamenilor. Scanerul termic dezvoltat în România poate fi folosit în locuri aglomerate precum aeroporturi, puncte de trecere a frontierei sau în camerele de triaj ale spitalelor. Aparatul folosește senzori de la transportorul blindat Piranha V și este asamblat la Întreprinderea Optica Română, companie a statului român

EXCLUSIVITATE! În interiorul laboratorului de testare pentru COVID-19 de la Institutul Cantacuzino

Institutul Cantacuzino aproape și-a dublat capacitatea de testare pentru COVID-19. Laboratorul instituției a procesat aproape 500 de teste într-o singură zi, în timp ce luna trecută nu putea verifica mai mult de 250. Biologii și chimiștii instituției lucrează non-stop, în ture, pentru a putea verifica probele trimise de spitalele din zonă. O echipă a TVR a filmat în laboratorul Institutului Cantacuzino. Un reportaj ÎN EXCLUSIVITATE, realizat de Adelin Petrișor și Romeo Stancu.

EXCLUSIV! Detașați în cel mai mare focar de coronavirus din țară

O mână de medici, asistenți și infirmieri din Iași și Fălticeni au ales să meargă în cel mai mare focar de coronavirus din tară ca să ajute pacienții din Suceava. Camera de urgenţă a Spitalului Județean funcționează în prezent doar datorită acestor oameni, care spun, modești, că își fac doar meseria. Lucrează acum în locul în care au fost infectate 181 de cadre medicale. Unul dintre medicii detașați la Suceava a vorbit pentru Știrile TVR. Un reportaj EXCLUSIV.