Sâmbăta trecută, în ciuda frigului de afară, am zis să mai fac o tură pe cablul de la Zumbaala. Afară erau 10-11 grade, apă avea vreo 5-6. Nu am fost singurul nebun. Au mai fost 3 amici, printre care și Ioana, o avocată care se dă foarte bine cu wakeboardul. Protejat de un neopren gros, am sărit în apă. Pentru că nu prea cad, nu mi-am făcut nicio secundă probleme. Am alunecat câteva zeci de metri. Relaxat, am făcut un ollie, un 180 de grade și…cablul s-a oprit. Brusc! Apa rece m-a trezit din reverie. Au trecut vreo 30 de secunde și nimic. Saula a rămas nemișcată. Cablul era mort. Neoprenul mă proteja bine, însă, când apa mi-a ajuns la ceafă, am simți că sistemul nervos se scurtcircuitează. Am urlat la Sorin, cel care manevra cablul. Nimic! Am stat în apă 2-3 minute, însă mie mi s-a părut că am stat o veșnicie. Într-un final, cablul s-a mișcat și am ieșit pe ponton. Eram atât de înghețat, încât nu-mi mai simțeam mâinile. Pe mal, am aflat ce se întâmplase. Din cauza frigului, se consumaseră bateriile de la telecomanda cablului. După ce m-am încălzit vreo 30 de minute, am mai dat o tură, de această dată fără probleme. Fotografia a fost făcută imediat după episodul cu căzături și stat în apa rece. Râdeam, dar nu prea era râsul meu.