Echipa de acrobație a Aeroclubului României a făcut azi o demonstrație pentru a marca 110 ani de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu. Piloții de la Clinceni au vrut ca lumea să își amintească de pionierul domeniului, al cărui zbor din 17 iunie 1910 a însemnat practic nașterea aviației românești.
Tag Archives: aviație
TAROM reia zborurile
TAROM a început pregătirile pentru reluarea zborurilor. De luni, compania naţională va redeschide mai multe rute interne. În ultimele două luni, întreaga flotă a operatorului aerian a fost blocată la sol. În această perioadă, piloții au avut doar 30 de zboruri, cele mai multe pentru repatrierea unor românii și câteva spre China, de unde au adus echipamente de protecție pentru spitale.
Piloții M.A.I. în pandemie
Pandemia a redus numărul misiunilor elicopterelor M.A.I. Chiar și așa, în ultima lună, piloții au decolat de peste 300 de ori pentru a salva vieți, pentru a ajuta polițiștii de la sol sau pentru a stinge incendii.
Antrenament comun
Americanii și britanicii se antrenează împreună pentru folosirea tuturor capacităților noului multirol de generația a cincea, F-35. La o bază din Marea Britanie, militarii au exersat procedura de alimentare cu motorul pornit, care permite decolarea într-un timp foarte scurt. Marea Britanie este parte a celui mai costisitor program de înarmare, F-35. Forțele Regale Aeriene și cele Navale au cumpărat varianta B, cea cu decolare normală și aterizare pe verticală.
C17 pentru armata română
Armata Română are acces la unele dintre cele mai moderne și mai mari avioane militare de transport, C17 Globemaster. România operează, în comun cu alte 11 țări, trei astfel de aparate. MApN plătește 6 la sută din bugetul pentru operare și beneficiază de aproximativ 200 de ore de zbor anual. Avioanele sunt staționate la baza Papa din Ungaria.
Consemnate la sol
Pregătiri pentru Ziua Aviației
Constantin “Bâzu” Cantacuzino
EXCLUSIV! Mai mulți iubitori ai aviației au comemorat în acest sfârșit de săptămână 60 de ani de la dispariția unuia dintre cei mai mari piloți de vânătoare români, Constantin “Bâzu” Cantacuzino. Piloți, istorici, dar și simpli iubitori ai aviației s-au adunat la aerodromul din Bănești, Prahova. Trei IAR-uri 99 de la Școala de aplicație de la Boboc au trecut la verticala aerodromului în memoria celebrului pilot român.
Imagine: Mihai Grecea
Școala Superioară de Aviație
Sute de piloți militari au încă de la începutul carierei și licență comercială. Ei pot pilota și avioane civile pentru că timp de patru ani se pregătesc în paralel și la Școala Superioară de Aviație. Iau ore de zbor cu instructorii civili ai școlii din Băneasa. În mod normal, o licență care să-i permită unui pilot să lucreze pentru o linie aeriană costă peste 40 de mii de euro.
1000 de ore de zbor
Avioanele AWACS ale NATO au depășit 1000 de ore de zbor în Campania anti-ISIS. Aparatele radar decolează de la o bază din Turcia și supraveghează spațiul aerian sirian și irakian.