Cartierul Latin, Paris. Este duminica seara si toate terasele sunt pline. Doi barbati cu acordeoane incep sa cante la cativa metri de masa noastra. Un chelner apare imediat si-i roaga sa plece. Dupa vreo 10 minute, lautarii erau tot acolo. Politicos, chelnerul ii roaga din nou. Nimic. Barbatii canta fara sa-l bage in seama. Francezul il ia usor de o mana pe unul dintre ei si ii face semn sa plece.
– Ce pui mana pe mine, ma? Boule! E strada ta?, se ratoieste intr-o franceza stricata unul dintre lautari.
– Te rog sa pleci. Ne deranjezi clientii.
– Sa-mi sugi …., a venit imediat raspunsul. Te … in gura! De aceasta data, injuraturile au fost rostite in limba materna a lautarului, romana.
Din cate am inteles, incidentele de acest gen sunt dese. In aceste conditii, cum sa ne iubeasca lumea prin vest?
Da, stiu ca generalizarea e periculoasa, nu suntem toti la fel bla, bla, bla. Dar oare francezul de rand are timp sa ne analizeze cv-urile? Nu. Cand aude romana, pune mana pe buzunarul cu portofelul si iuteste pasul. Din experienta, stie ca sansa sa intalneasca un academician de-al nostru e matematic destul de mica.