După aproape 30 de ani de zbateri ale Asociației foștilor deținuți politic, avem și noi un monument al luptătorilor anticomuniști. Clar este o veste bună. Potrivit raportului Comisiei prezidențiale, în jur de 2 milioane de români au fost anchetați, închiși și deportați de comuniști. Toți cei care s-au opus regimului au ajuns în cele 250 de unități de detenție dintre care 44 penitenciare, 61locuri de anchetă, 72 de lagăre de muncă forțată, 63 de centre de deportare și 10 azile psihiatrice cu caracter politic. (*) Foarte mulți au murit în aceste locuri. Dintre supraviețuitorii lagărelor prea puțini au trăit să vadă monumentul ridicat în Piața Presei Libere. Bun, cred că orice om normal e de acord că memoria celor care au luptat cu comuniștii trebuie cinstită. Mă tem însă că am uitat ce înseamnă simbolism și am ridicat un monument înalt, greu și scump. Sigur, un monument de peste 3 milioane de euro nu ar fi o problemă într-o capitală cu grădinițe, școli, spitale și drumuri. Sincer, în puțin dezvoltatul nostru oraș, aș fi preferat un monument mai mic, ridicat cu mulți ani în urmă. Cu banii ar fi fost destule alte lucruri de făcut…Asta nu înseamnă că i-am fi uitat pe eroii anticomuniști. Am fi putut cinsti memoria lor prin manuale de istorie recentă mai bune, printr-un muzeu care să arate hidoșenia perioadei ’45-’89, printr-o lege care să-i pedepsească pe cei care neagă crimele comunismului și prin mai multe condamnări ale torționarilor. Nu am făcut lucruri de substanță. Am ales calea ușoară și am ridicat niște aripi uriașe, crezând în continuare că recunoștința e direct proporțională cu mărimea monumentelor…

(*) Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului