Am urmărit cu sufletul la gură evoluția Sandrei Izbașa în finala probei de sărituri. In momentul în care am văzut-o pe frumoasa gimnastă pe podium, mi-am amintit o discuție recentă avută cu Octavian Belu. În urmă cu vreo lună, eram într-un restaurant din Băneasa și așteptam să iau o pizza la pachet. Antrenorul lotului național de gimnastică era și el acolo pentru același lucru. În așteptarea comenzilor, am stat împreună la o cafea. În momentul în care am constatat că Belu cumpărase multe pizza, l-am întrebat amuzat dacă le face cinste fetelor. A zâmbit și mi-a spus că poate după Olimpiadă. Când am văzut-o pe Sandra cu medalia de aur, m-am gândit că acum își merită cu prisosință pizza.  🙂

Bravo, Sandra! Felicitări Marianei Bitang, lui Octavian Belu și celorlalți antrenori.

sursa foto: ziuaveche.ro

3 thoughts on “Cel puțin o pizza pentru Izbașa”
  1. Sportul românesc a avut performanţe notabile la Olimpiadă, asta în condiţiile în care nu s-a mai investit nimic în el de ani buni încoa’. Sunt modele de urmat aceşti sportivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.