Fostul bucătar și șofer al lui Bin Laden a primit 14 ani de închisoare. Ibrahim al-Qosi a recunoscut că a ajutat teroriștii. Sentința în cazul său va fi mult mai mică. El a făcut o înțelegere cu acuzarea, înțelegere ce este deocamdată secretă. Nu ar fi exclus ca el să fie trimis în Sudan, țara de origine. În vârstă de 50 de ani, al-Qosi a fost arestat în 2001, în momentul în care fugea din peșterile din Tora-Bora. Sudanezul este primul deținut din Guantanamo condamnat în timpul administrației Obama. Până acum, prin controversata închisoare din Cuba au trecut în jur de 800 de deținuți.
Vezi și: Noi procese la Gitmo
Imi provoaca multa revolta fiecare aducere aminte legata de aceasta inchisoare. Oamenii care au infiintat-o si care o mentin sunt cei care dau lectii de democratie, peste tot in lume.
Locul acela are cea mai mare concentratie de “acari Paun” pe metru patrat.
AI DREPTATE VIRTUALKID!!!SI SE VREAU A FI PAZNICUL MONDIAL AL DEMOCRATIEI !!
Constantin, VirtualKid, Gitmo este poate cea mai mare greșeala a Statelor Unite. A reușit să atragă atâtea energii negative…Documentarul pe care eu și Dan l-am făcut acolo nu se numește întâmplător “Gitmo-periferia lumii libere”.
Adelin, se poate mai poate vedea documentarul “Gitmo-periferia lumii libere” online?
L-am cautat, dar nu l-am gasit.
Poti sa pui un link daca se mai poate vedea?
Multumesc.
Ana, nu este online si nici nu pot sa-l postez. Il am fara sigla si drepturile sunt ale Antenei 3.