După 20 de ani

La 20 de ani de la terminarea liceului, mi-am revăzut colegii de clasă, diriginta și câțiva profesori. Întâlnirea de 10 ani am ratat-o. Când se striga catalogul, eu eram în Bagdad și așteptam ca trupele americane să intre-n capitala irakiană. De această dată, am fost și eu în amfiteatrul Colegiului Național B.P. Hașdeu. A fost mai emoționant decât mă așteptam. Actualii elevi ai dirigintei noastre ne-au pregătit o surpriză: flori, robe, Gaudeamus Igitur și proiecții cu fotografii despre viața lor în liceu. Câțiva profesori au vorbit despre cei 4 ani petrecuți împreună. Profesoara de chimie și-a amintit cum am plecat să ud buretele și am fost adus de urechi de directorul de atunci, un pitbull. Mă prinsese fumând, pe o bancă din parcul liceului. După ce ne-am vizitat fosta clasă, ne-am întâlnit cu toții la un restaurant. Am stat până la 4,30 dimineața: am povestit, am râs și ne-am amintit tot felul de chestii. M-am întâlnit cu profesorul de geografie, un zbir care făcea razii prin toaletă și-mi lua țigările, acum un simpatic pensionar de 75 de ani care m-a întrebat despre viața-n Coreea de Nord. Cei mai mulți dintre colegi mi s-au părut neschimbați. Doar că toți au familii, copii, cariere. Cei mai mulți sunt medici și avocați, dar găsești și profesori, ingineri, polițiști. Foarte mulți lucrează-n București. Doar doi s-au mutat afară: Germania și California. Întâlnirea a fost într-un mare fel. Kodak moment! 🙂