De câteva zile bune, împreună cu Maria și niște prieteni, vizitez castelele de pe Valea Loarei. La Blois, pe tersa unei cafenele, am fost abordat de o franțuzoaică în vârstă. Împreună cu nepotul, femeia stătea la o masă foarte aproape de noi. Mi-a arătat o carte și mi-a spus că băiețelul este mare fan al poveștilor despre Imperiul Roman. Femeia crezuse că suntem italieni. I-am explicat că spuntem români și că limbile noastre sunt înrudite. 
Franțuzoaica a făcut ochii mari și mi-a spus că e foarte fericită să cunoască români normali. Fără să mai apuc să zic ceva, ea mi-a povestit că în localitatea în care locuiește este o tabără de nomazi veniți din România. O comună cu 20000 de locuitori găzduiește 100 de cerșetori de la noi. Fără prea multe ocolișuri, bătrâna mi-a mărturisit că-i urăște pe „musafiri” pentru că nu muncesc, stau cu mâna întinsă pe la intersecții sau fură. Am vorbit vreo 20 de minute. Am aflat că tatăl ei a fost american, că ea a crescut 6 copii, care la rândul lor au copii mari și că iubește statul francez care a scutit-o de impozite pentru că a avut familie mare. La final, franțuzoaica mi-a strâns mâna și mi-a repetat că este foarte fericită că ne-a întâlnit. I-am zis și eu că sigur a trecut pe lângă mulți concetățeni civilizați, însă nu i-a remarcat pentru că arata fix ca francezii. Din nefericire, doar cei care fac probleme sar în ochi.
P.S. Fotografia a fost făcută pe domeniul Chenonceau, un loc minunat. Dacă treceți prin zonă, acest castel nu trebuie ratat. În topul meu, este pe locul doi, după Chambord.
Staţi să vedeţi când veţi da ochi cu unele persoane convinse mie-n sută că românii sunt neam slavic. Şi chiar cu studii universitare la bază din domeniul umanistic!
Inainte sa intram in UE am facut cateva curese de la aeroport la hotel cu comisari europeni veniti in Bucuresti,printre intrebarile care mi le puneau erau:
„in afara de strada asta mai sunt si altele asfaltate ?” ,”voi aveti televizoare ?”,”este sigur sa ies in oras dupa ora 22 ?”