Am fost aproape o lună în Statele Unite ale Americii ca bursier al US George Marshall Fund. Ramona Avramescu m-a recomandat, am fost la interviu și am fost acceptat. Potrivit GMF, au fost 10 candidați pe un loc. Precizările acestea nu sunt pentru a mă lăuda, ci pentru a le lua o piatră de pe inimă diverșilor (puțini la număr) care erau îngrijorați că TVR a plătit ceva. Experiența americană a fost senzațională. În cele 26 de zile am zburat 21486 de km, am stat în avioane 30,3 ore și am întâlnit în jur de 150 de personalități: politicieni, oameni de afaceri, primari, jurnaliști, profesori universitari, ong-iști. Am vizitat 5 orașe americane: Washington DC, Boston, Memphis, Miami și New York.
Toate întâlnire au fost interesante, însă aș vrea să amintesc doar câteva: vizita în redacția Washington Post, inclusiv participarea la ședința de sumar, cursurile de la Harvard, vizita de la Boston Globe și discuțiile cu celebrul jurnalist Mike Rezendes, turul Spitalului St. Jude, dar și întâlnirea cu jurnaliștii WMC TV din Memphis, televiziune afiliată NBC.
Foarte important este că în această lună mi-am făcut câțiva buni prieteni din rândul colegilor din Europa. Yannis, Riccardo, Tony, Willem, Marie, Rhona, Marta, Ana, Hanna, Marko, Vladimir, Azzura, Juraj, Ushrat, Leah, Robert, Hans, Friederike, Alida, Ece, Blazej, was great meeting you! GMF, thanks a lot for this awesome experience. Keep in touch, guys!