Sincer, imediat după ce am auzit cum o colegă de-ale mele era numită „cap de porc”, m-am așteptat ca Doina Gradea să iasă și să spună că înregistrarea e un fals. Nu mi-a venit să cred că o femeie îi poate spune așa unei alte femei la un asemenea nivel. Președintele nu a ieșit, nu a spus nimic. În aceste condiții, noi, jurnaliștii de la știri, am scris un mesaj pentru public. Am cerut doar scuze pentru colega noastră și ceva mai mult respect. După doar o oră, mesajul fusese asumat de 40 de oameni: reporteri, producători, cameramani, prezentatori, editori de imagine și editori. La Știri sunt -sper să nu mă înșel- în jur de 200 de angajați. Probabil că unii vor semna și mâine. Oricum, am asistat la scene interesante în momentul în care ne-am propus să adoptăm #șieusuntcapdeporc. Am văzut oameni grabiți să-și ia haina și să o taie din redacție, printre ei unii cu state vechi în Televiziune Publică și care au mai fost și șefi. Dar am văzut și tineri cu contracte de muncă valabile doar câteva luni care au semnat, deși cei mai experimentați le spuneau să-și vadă de treabă. Niciun șef mai mare din redacție nu e pe listă. „The most senior”- cum zice bulgarul- au fost câțiva producători și șefi de secție. Mda, în momentele astea se separă apele. Da, în TVR găsești și profesioniști, dar și dubioși care trec cu multă grație și fără nicio tresărire dintr-o barcă politică în alta…
P.S. Eu aș folosi într-un promo pentru Telejurnal declarația audio a Doinei: „Când a fost PNL-ul la guvernare, s-au luat de PNL. Când a fost PD, s-au luat de PD. Acuma când sunt ăștia, se iau de ăștia. Au o ură, așa..” Vorbele PDG-ului cântăresc mai mult decât un Emmy. 🙂
Ultima semnatura e fara nume dar cu scuze?
<>
serios daca nu 🙂
nu ma uit deloc la TV, dar, daca ar fi asa, ar fi supercool.