Tag Archives: depolitizare

Schimbări la TVR

Mulți prieteni m-au apostrofat pentru că nu scriu nimic despre ceea ce se întâmplă la TVR. Mi-am făcut un obicei din a nu discuta în public locul în care muncesc. Așa mi se pare decent. Discuți în familie problemele familiei, nu pe scara blocului. Am spus public un singur lucru ( la paginademedia.ro, Adevărul și Radio Guerrilla ) : dacă oamenii politici ar vrea restructurarea și depolitizarea Televiziunii publice, ar modifica legea de organizare. Cum nu au făcut-o și nici nu par doritori să o facă, mă tem că ei preferă o televiziune vulnerabilă, ușor de manipulat. În opoziție, o înjuri, iar la putere ești mulțumit că-ți este supusă.