Tag Archives: Petre Cristea

Din perioada interbelică

BMW nu a intrat în România după Revoluția din 1989, așa cum au impresia mulți. BMW Mașinile bavarezilor circulau pe drumurile capitalei inclusiv în perioada interbelică, perioada aceea în care șoferii nu descoperiseră treningul alb.  Lasând gluma la o parte,  trebuie spus că BMW este legat de numele unor mari piloți români. Petre Cristea a alergat cu BMW 328 și a obținut victorii internaţionale remarcabile. Numele lui este prezentat la loc de cinste în muzeul BMW din München. Tot în perioada dintre războaie și tot cu un 328, Alexandru Papană a stabilit recordul Bucureşti-Braşov în numai 1 oră şi 38 de minute. De asemenea, la Marele Premiu al Bucureștiului (1937-1939), de fiecare dată un BMW 328 a triumfat la cel puţin o categorie.

Fotografiile sunt senzaționale. Cea din dreapta este făcută la Statuia Aviatorilor, în timpul Marelui Premiu al Bucureștiului din 1937. În cea de-a doua fotografie este celebrul pilot Petre Cristea.

sursa foto: BMW

petre cristea