M-am întors din Coreea de Sud prin Istanbul. Nu am mai fost așa de norocos ca la plecare. Am avut probleme mari din cauza unor nori de furtună.  După aproape 12 ore de zbor, pe ecranele avionului A330 a apărut Ankara destinație finală. Cu o întârziere considerabilă, căpitanul a anunțat că vom ateriza în capitală din cauza vremii nefavorabile din Istanbul. Ulterior, pe ecrane a reaparut aeroportul Ataturk și, după ce am trecut prin nori de 10-11000 de metri, am văzut fulgere și am fost zguduiți zdravăn, am aterizat cu bine la Istanbul. Aici începe “distracția”. Din cauza condițiilor meteo, turcii au anulat multe curse, printre care și cele de București. În aeroport au început să se formeze cozi impresionante de sute de persoane. Am stat inițial la un rând la birourile de tranzit ale Turkish Airlines, acolo unde mă îndrumase un angajat al companiei. După două ore, un tânăr semi-isteric și cu o engleză proastă mi-a spus că trebuie să ies din aeroport, să-mi schimb biletul și să mă cazez la un hotel dat de Turkish. Asta după două ore… Calm, am zis ok și am plecat spre controlul pașapoartelor. Acolo am găsit un rând de peste 1000 de oameni. Am mai stat și aici mai bine de o oră. Coada mergea greu: oameni extenuați care zburaseră foarte multe ore abia mai târau de bagaje, copii de toate vârstele zăceau în cărucioare sau plângeau isteric. Am văzut oameni cu copii care au luat rândul de la capăt, iar la ghișeu au aflat că au nevoie de viză și … așa au mai stat o tură la coada infernală. Prima fotografie este de la ghișeele de la frontieră. După ștampila primită aici, am crezut că am scăpat. M-am înșelat. Timp de câteva ore, am mai stat pentru schimbarea biletului și pentru cazare. Ulterior, am mai zăcut în autobuzul de transfer și în recepția unui hotel din Istanbul. Deranjant a fost că nimeni din partea TK nu făcea vreun anunț la stația de amplificare. Informațiile se dădeau din gură-n gură și erau transmise de niște inși în uniformă. Nu de puține ori, indicațiile acestora se băteau cap în cap:” Schimbați biletul la etaj, la ultimul birou”, ” Ce căutați aici? Mergeți vă rog la B15″, “Aaaa, sunteți în tranzit din Coreea de Sud… Nu aici, mergeți la primul etaj.” Și tot așa…După 9 ore de bănănăit prin aeroport, certat cu diverși angajați, executat cozi monumentale, am ajuns în camera unui hotel din Istanbul. Da, cei de la Turkish Airlines au flotă mare și tânără, au cele mai multe destinații din întreaga lume, însă în momente de criză nu sunt decât niște oameni în uniformă, haotici, fără proceduri și fără bun-simț.