Capitala Iranului este un oraș cu o populație de 8,5 milioane. Nu m-a impresionat ca arhitectură. Mi s-a părut un amestec de Orient Mijlociu și stil sovietic, stil pe care-l întâlnești des și pe la noi. Teheranul e gri, poluat și suprapopulat. Singurele lucruri mai vesele erau bazarul și graffiti-urile antiamericane. Vă spuneam într-un material anterior că am fost impresionat de infrastructura Teheranului. Pentru sceptici, am aici și două fotografii. Orașul are acum câteva sute de kilometri de autostradă. Sunt drumuri rapide cu câte două sau trei benzi pe sens, care taie Teheranul de la Nord la Sud și de la Est la Vest. Pe internet am găsit că orașul are 280 de km de autostradă. Asta înseamnă mai mult de jumătate din cât avem noi în întreaga Românie. Infrastructura Teheranului, deși dezvoltată, abia face față traficului. În 2006, potrivit primăriei, capacitatea drumurilor era de 700.000 de mașini, însă pe străzi erau aproape 3 milioane. Oricum, drumurile din capitala iraniană pot să se compare oricând cu unele dintr-o mare capitală europeană.

5 thoughts on “Teheran”
    1. americanu, da, doar Teheranul. Am mers in isfahan, la 450 de km de Teheran. Este doar autostrada cu trei benzi plus urgenta pe sens.:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.